Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
VERIFICÃRI ALE POLIȚIȘTILOR DE LA AUTOSTRÃZI, PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI
În perioada 15 - 21 decembrie 2025, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 1.783 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, au fost aplicate 292 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au depășit limita legală de viteză și 201 celor care nu foloseau centura de siguranță.
De asemenea, au fost aplicate 16 sancțiuni pentru defecțiuni tehnice, 18 pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice și 220 pentru nerespectarea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
Totodată, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale pentru staționarea pe banda de urgență, 4 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 8 pentru depășire neregulamentară.
Ca măsuri complementare, polițiștii de la autostrăzi au reținut 76 de permise de conducere, dintre care 18 pentru viteză și au retras 138 de certificate de înmatriculare, fiind constatate 8 infracțiuni.
Exemple:
1. La data de 15 decembrie 2025, ora 12:04, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A3 Turda- Borș au oprit în trafic un bărbat, care a condus pe tronsonul autostrăzii A3 Câmpia Turzii-Nădășelu, la kilometrul 16, pe calea unidirecțională numărul 2, un autoturism, ce rula cu viteza de 204 km/h, pe un tronson de drum unde limita maxim admisă este de 130 km/h, depășind astfel limita de viteză impusă de lege cu 74 km/h.
În cauză au fost luate măsurile legale, conducătorului auto fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.