Comunicat de presă - Primăria Sectorului 5
De la începutul ninsorii, pe străzile din Sectorul 5 se circulă în condiții normale de iarnă!
Anul acesta avem la dispoziție peste 12.500 tone de material antiderapant și sute de colegi care intervin 24/24!
Din momentul în care a început ninsoarea, colegii noștri au acționat în consecință de cauză! Peste 50 de utilaje cu lamă și sărăriță au intervenit de urgență pe străzile principale și secundare din sector, în zonele spitalelor, în stațiile STB, conform normelor în vigoare. Totodată, peste 80 de colegi au acționat în teren la cazuri de copaci căzuți.
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, este în legătură directă cu toate structurile de intervenție din subordine și se asigură că echipele intervin conform așteptărilor cetățenilor.
'Noaptea trecută am pornit oficial acțiunea de deszăpezire a străzilor și trotuarelor din Sectorul 5! Având în vedere atenționarea venită în urmă cu doar câteva zile din partea ANM, toți colegii noștri s-au pregătit să intervină imediat ce situația o impune. Așa cum am promis, acțiunea a început foarte rapid, iar la această oră se circulă normal pentru condițiile date. În toată această perioadă, colegii noștri sunt pregătiți să intervină 24/24!'
Suntem pregătiți cu:
- peste 200 de operatori manuali, pregătiți să acționeze pe trotuare, alei și zone pietonale
- 2.500 de tone de material antiderapant clorură de sodiu
- 57 de utilaje dotate cu lamă și sărăriță
- 7 utilaje pentru transportul zăpezii
- peste 10 tone de material antiderapant clorură de calciu lichidă.
Facem tot posibilul ca traficul din Sectorul 5 să se desfășoare în cele mai bune condiții, inclusiv pe timp de iarnă. Vom asigura și accesul pietonilor pe trotuare, pentru ca toți cetățenii să se poată deplasa în siguranță.
De asemenea, societatea Amenajări Edilitare Sector 5 vine în sprijin cu:
- peste 150 de operatori manuali
- 15 freze de zăpadă
- 10 platforme PRB
- 6 nacele PRB
- 2 buldoexcavatoare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.