Comunicat de presă - Asociația Brașovul Altfel
Copii brașoveni au donat peste 8000 euro, bani strânși la colindat
Se continuă, pentru al 5-lea an consecutiv, tradiția colindatului caritabil. Câțiva copii din Brașov, sub îndrumarea lui Radu Paul, președintele asociației Brașovul Altfel, au fost la colindat și au strâns 42.560 lei, pe care i-au oferit asociațiilor Drumul Independenței și Care 4 Dogs. Aceștia au colindat vineri, sâmbătă, duminică, luni și marți. Au dus colinda românească în casele și firmele brașovenilor. Au reușit să viziteze 19 firme și 24 de case în aceste zile.
'Am început această acțiune în decembrie 2021 și am vrut să îi învățăm pe copii tradiția colindului. Am realizat rapid că oamenii oferă și bani, iar atunci am decis, împreună cu copiii, să oferim acești bani către cei care au mai mare nevoie de ei: în 2021 am strâns 11.000 lei, cu care am cumpărat produse locale, pe care le-am oferit către 6 familii nevoiașe; în 2022 am strâns 12.000 lei, pe care i-am oferit Asociației Catharsis, care luptă de peste 25 de ani pentru copiii orfani; în 2023 am strâns peste 13.000 lei, pe care i-am oferit Fundației Rafael, care luptă de peste 15 ani pentru persoanele cu dizabilități; în 2024 am strâns 12.000 lei, pe care i-am oferim proiectului Magazinul Clasei de la școala din Budila, care combate absenteismul școlar și are rezultate extraordinare.
Anul acesta copiii au decis să donăm banii către două asociații. Le-a fost tare dificil să aleagă doar una dintre cele două, așa că banii au mers către asociația Drumul Independenței, care ajută persoanele cu dizabilități, și către asociația Care 4 Dogs, care ajută animalele, în special câini și pisici.
Proiectul colindatului caritabil este unul cu implicații multiple. Copiii colindători învață să colinde, o tradiție frumoasă românească, se distrează și primesc o grămadă de dulciuri. Înțelegerea este că banii merg la caritate și dulciurile le rămân lor. Persoanele pe care le colindăm primesc energia frumoasă, adusă de acești copii și le bucurăm sufletele cu colindele noastre. De asemenea, prin noi, au ocazia de a oferi, de a contribui în comunitate. Iar pentru beneficiarii asociațiilor care primesc banii este o bucurie să primească un asemenea sprijin. Doamne ajută să putem continua tradiția an de an!', a declarat Radu Paul, președinte al Asociației Brașovul Altfel.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.