Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Siguranța în unitățile de învățământ, prioritară pentru municipalitatea constănțeană
Municipalitatea constănțeană, prin Poliția Locală Constanța, continuă acțiunile dedicate creșterii gradului de siguranță în unitățile de învățământ și educării copiilor în spiritul respectării regulilor de circulație.
Astfel, în zilele de 16 și 17 decembrie, polițiștii locali au desfășurat activități de educație rutieră la Școala Gimnazială nr. 43 'Ferdinand', iar în data de 18 decembrie, activitățile au continuat la Școala Gimnazială nr. 29 'Mihai Viteazul'. La aceste acțiuni au participat aproximativ 120 de elevi.
Activitățile au avut un caracter informativ și preventiv, tematica fiind adaptată vârstei copiilor. Polițiștii locali le-au explicat, pe înțelesul lor, regulile de circulație pe drumurile publice în calitate de pietoni, semnificația indicatoarelor rutiere și rolul semaforului.
Elevii au primit cu entuziasm și curiozitate vizita polițiștilor locali, manifestând un real interes față de mesajele transmise și implicându-se activ în discuțiile interactive. Răspunsurile oferite au demonstrat că aceștia dețin cunoștințe elementare, adecvate vârstei, privind regulile de circulație și importanța respectării acestora.
În cadrul orelor de educație rutieră au fost abordate subiecte precum 'micul pieton' - reguli de circulație pentru cei mici, recunoașterea semnelor de circulație și a semaforului, precum și rolul polițistului local - prietenul copiilor.
Aceste activități urmăresc consolidarea colaborării dintre autoritatea publică locală și elevi, în vederea formării unui comportament responsabil, bazat pe respectarea regulilor care asigură siguranța și integritatea copiilor.
Activități similare vor continua și în perioada următoare. Polițiștii locali sunt și vor rămâne prezenți zilnic în perimetrul unităților de învățământ, până la încheierea anului școlar, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
Serviciul Relații Internaționale Comunicare și Turism
Direcția Organizare Evenimente
Primăria Municipiului Constanța
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.