logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Deputat Ramona Ioana Bruynseels (AUR)

Modificare necesară la Codul de procedură penală.

Un apel către Ministerul Justiției pentru a opri situațiile aberante din justiție

Propun modificarea Codului de procedură penală astfel încât, în cauzele penale judecate de complete formate din doi sau mai mulți judecători, înlocuirea unuia dintre aceștia din motive obiective - boală îndelungată, deces sau eliberare din funcție - să nu mai ducă automat la reluarea cercetării judecătorești.

Voi semnala oficial această chestiune ministrului Justiției care nu a făcut nimic de la instalarea sa in funcție pentru ca această anomalie judiciară să nu mai existe.

Pe de altă parte, eu am pregătit deja inițiativa legislativă in acest sens și va fi depusă de mine în Parlament.

Astăzi, vorbim cu toții despre informațiile apărute în spațiul public, inclusiv în anchetele jurnalistice recente. Se comentează, se distribuie, se exprimă indignare. Dar nimeni nu a venit, până în prezent, cu o soluție concretă.

Aceasta este una și este perfect realizabilă.

În forma actuală a legii, ani întregi de muncă judiciară pot fi anulați dintr-un motiv care nu ține nici de părți, nici de fondul cauzei. Se reia cercetarea judecătorească, se pierd termene, iar dosarele ajung să se închidă prin prescripție. Nu pentru că adevărul nu ar fi putut fi stabilit, ci pentru că procedura este rigidă și prost adaptată realității.

Modificarea propusă corectează aceste situații complet neconforme și imorale, în care statul își sabotează singur actul de justiție. Judecătorul nou intrat în complet va avea timpul decent pentru a studia dosarul și posibilitatea de a solicita reluarea unor acte procesuale, însă doar dacă este nevoie. Dar nu va mai fi obligatorie reluarea automată, de la zero, a întregii cercetări judecătorești.

Haideți să terminăm cu lamentările și să rezolvăm problema.

Indignarea publică este legitimă, dar fără intervenție legislativă rămâne doar zgomot.

Această propunere oferă o soluție clară, onestă și aplicabilă imediat. Oamenii s-au săturat de explicații și deloc fapte.

Justiția nu mai poate fi lăsată să funcționeze pe baza unor automatisme care produc nedreptate.

Scopul este simplu:

mai puține blocaje, mai puține prescripții, mai multă justiție care funcționează.

Ramona Ioana Bruynseels

Afisari: 117

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.