Comunicat de presă - Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud
2394 persoane și-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistrița - Năsăud în primele unsprezece luni ale anului 2025
În primele unsprezece luni ale anului 2025, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Bistrița - Năsăud au fost încadrate în muncă 2394 persoane, dintre care 1151 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1353 au peste 45 de ani, 293 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 338 au între 25 și 35 de ani, iar 410 sunt tineri sub 25 de ani .
În funcție de rezidență, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1029 provin din mediul urban, iar 1365 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au liceale+postliceale (830), urmate de cele cu studii gimnaziale (703). Numărul celor cu studii profesionale este de 446, cei cu studii primare sunt în număr de 202, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 213.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Bistrița - Năsăud, 1818 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele noastre.
Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședința beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată.
Astfel, în primele unsprezece luni ale anului 2025, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 6152 persoane.
Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița - Năsăud, puteți accesa https://www.anofm.ro/bistrita-nasaud
Angela Koos
Director Executiv
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.