Moțiunea simplă acuză mult și explică puțin

Moțiunea aflată astăzi în dezbatere ridică teme serioase legate de funcționarea justiției și este normal ca Parlamentul să le discute. Tocmai pentru că vorbim despre un domeniu sensibil și despre efecte directe asupra statului de drept, analiza trebuie făcută cu rigoare, cu proporție și cu onestitate, nu prin atribuirea grăbită a unor responsabilități care depășesc un singur mandat.

Necesitatea unei reforme reale a justiției în România este incontestabilă. Durata excesivă a proceselor, tergiversarea cercetărilor penale, blocajele instituționale și lipsa de încredere a cetățenilor în actul de justiție sunt probleme reale, grave și persistente. Din acest punct de vedere, ideea centrală a moțiunii simple, aceea că drepturile fundamentale ale cetățenilor sunt afectate, este corectă și legitimă.

Totuși, onestitatea politică impune să spunem răspicat că aceste probleme nu au apărut în ultimul an și nu pot fi puse exclusiv în sarcina mandatului actualului ministru. Ele sunt structurale, vechi, și au traversat guvernări de toate culorile politice. A le prezenta astăzi ca rezultat exclusiv al unui mandat recent reprezintă o simplificare convenabilă, dar lipsită de rigoare.

Este corect să criticăm durata proceselor și a cercetărilor penale, însă este necredibil să se sugereze că această realitate poate fi imputată unui singur ministru aflat de puțin timp în funcție. O abordare responsabilă ar fi impus prezentarea unor analize comparative între mandate, a unor date concrete și verificabile și a unor propuneri legislative precise, capabile să producă efecte reale în funcționarea sistemului de justiție. În lipsa acestora, demersul rămâne unul declarativ.

Este adevărat că protestele magistraților au blocat activitatea instanțelor și au afectat grav cetățenii.

Este la fel de adevărat că, în această perioadă, magistrații au fost plătiți integral. Aici se impune însă o minimă coerență morală. Parlamentul României a tolerat situații similare în propriile rânduri, inclusiv forme de protest mascat, cu activitate formală și remunerație integrală, toate acestea cu votul majorității. Într-un stat de drept, tăcerea și acceptarea nu sunt neutralitate, ci forme de complicitate. A invoca astăzi indignarea publică fără a recunoaște această realitate înseamnă dublu standard.

Susțin ideea răspunderii profesionale și patrimoniale a magistraților pentru erori judiciare. Este o discuție legitimă și necesară, dar această răspundere trebuie să facă parte dintr-un principiu general, aplicabil tuturor funcțiilor publice, tuturor celor care reprezintă statul român și tuturor domeniilor în care decizia publică produce prejudicii cetățenilor. Altfel, riscăm să transformăm o temă serioasă într-un instrument de presiune politică, nu într-o reformă autentică.

Moțiunea critică lipsa unei strategii coerente, cu termene și măsuri clare, iar această observație este corectă. Apare însă o întrebare legitimă legată de cine a elaborat capitolul Justiție din PNRR. Este cunoscut faptul că acest capitol a fost redactat sub coordonarea USR. Dacă reforma reală era posibilă prin simpla redactare a unor documente, atunci este firesc să ne întrebăm de ce nu vedem astăzi efectele, de ce aceleași blocaje persistă și de ce responsabilitatea este pasată între partide.

A susține, explicit sau implicit, că sistemul judiciar poate fi reformat fundamental într-un singur an este nerealist. Critică de pe margine este ușoară, însă guvernarea reală presupune responsabilitate, continuitate și asumarea eșecurilor trecute, nu doar a celor convenabile.

După această moțiune, sistemul rămâne exact cum este. Dosarele rămân pe loc, instanțele rămân blocate, iar cetățeanul rămâne singur în fața unui stat care discută mult și decide puțin. Asta este realitatea pe care nu o schimbă niciun vot de astăzi.

Raisa Enachi,
Deputat de Vaslui