logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări

STRÃINI ÎN ȘEDERE ILEGALÃ DEPISTAȚI LA BUCUREȘTI ȘI ILFOV. ÎNDEPÃRTÃRI SUB ESCORTÃ, CUSTODIE PUBLICÃ ȘI SANCȚIUNI PENTRU MUNCÃ NEREGLEMENTATÃ

Polițiștii de imigrări din București și Ilfov au desfășurat, în perioada 13-20 decembrie a.c., o serie de acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate, fiind depistați mai mulți străini aflați în situații ilegale, față de care au fost dispuse măsuri administrative, pentru fiecare caz în parte.

La data de 13 decembrie a.c., polițiștii de imigrări din București au preluat, de la polițiștii Secției 25 Poliție, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani, care se afla în ședere ilegală pe teritoriul României.

În urma verificărilor s-a constatat că acesta nu îndeplinea condițiile legale de ședere, existând suspiciunea rezonabilă că intenționa să se sustragă de la executarea voluntară a obligației de returnare.

În consecință, bărbatul a fost luat în custodie publică până la finalizarea procedurilor de îndepărtare sub escortă, fiind dispusă și măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, pentru o perioadă de 2 ani, calculată de la data ieșirii.

În aceeași zi, polițiștii de imigrări din Ilfov au depistat, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, un cetățean bengalez, în vârstă de 32 de ani, aflat în ședere ilegală, care intenționa să părăsească România cu destinația Italia.

Din verificările efectuate a reieșit că acesta a intrat legal în țara noastră, în scop de muncă, însă contractul individual de muncă încheiat cu o societate comercială având ca domeniu de activitate 'fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice' a încetat în luna iulie a.c. Ulterior, o solicitare pentru obținerea unui nou aviz de muncă, depusă de o societate comercială cu domeniul de activitate 'lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale', a fost respinsă de polițiștii de imigrări din Tulcea, întrucât angajatorul nu avea achitate integral obligațiile către bugetul de stat și nu desfășura activitate de minimum un an în domeniul declarat.

În acest context, față de cetățeanul bengalez a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă, fiind escortat până la punctul de trecere al frontierei, precum și măsura interzicerii intrării pentru o perioadă de 6 luni, calculată de la data ieșirii.

O zi mai târziu (14 decembrie a.c.), polițiștii de imigrări din Ilfov au depistat alți 3 străini, cu vârste cuprinse între 26 și 40 de ani, doi din Egipt și unul din Pakistan, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, în timp ce intenționau să ajungă în Franța, respectiv Spania.

Față de doi dintre aceștia a fost dispusă luarea în custodie publică, iar cel de-al treilea a fost îndepărtat sub escortă până la punctul de trecere al frontierei.

Activitățile de control au continuat și în data de 16 decembrie a.c.. Astfel, polițiștii de imigrări din București au preluat, de la polițiștii Sectorului 4, o cetățeană din Republica Moldova, în vârstă de 38 de ani, aflată în ședere ilegală.

Verificările au stabilit că, pe numele acesteia, fusese emisă anterior o decizie de returnare cu termen de plecare voluntară, care nu a fost respectată. Ca urmare, femeia a fost îndepărtată sub escortă până la punctul de trecere al frontierei, fiind dispusă și măsura interzicerii intrării pentru o perioadă de 4 ani, calculată de la data ieșirii.

În aceeași zi, polițiștii de imigrări au constatat nereguli și în domeniul muncii nedeclarate. O societate comercială cu domeniul de activitate 'coafură și alte activități de înfrumusețare' a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 6.000 de lei, întrucât nu a fost informat Inspectoratul General pentru Imigrări, în termenul legal de 5 zile lucrătoare, cu privire la încetarea contractelor individuale de muncă a 4 cetățeni vietnamezi, aflați legal pe teritoriul României.

Polițiștii de imigrări acționează constant pentru respectarea legislației în domeniul migrației și muncii străinilor, iar astfel de activități vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 169

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.