Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PRECIZARE
Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală a fost înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări în rem, cu privire la comiterea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, perturbarea funcționării sistemelor informatice în formă continuată și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
Investigațiile au fost declanșate, după ce Administrația Națională APELE ROMÂNE a formulat plângere penală cu privire la un atac informatic de tip 'ransomware', constând în aceea că, autori necunoscuți au accesat sistemele informatice ale instituției, atac informatic ce a avut ca rezultat criptarea datelor informatice aflate pe dispozitivele și serverele atacate.
Activitățile de urmărire penală sunt realizate de polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, sub coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală.
Precizăm că această etapă a procesului penal nu semnifică formularea unor acuzații împotriva unei/ unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză aunei soluții legale și temeinice.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.