Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov
ACȚIUNE DESFÃȘURATÃ DE POLIȚIȘTII ILFOVENI PENTRU ASIGURAREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ȘI SIGURANȚA PUBLICÃ, ÎN COMUNÃ CORNETU
La data de 21 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au desfășurat o acțiune cu efective mărite, tip Raize, în comună Cornetu, care a avut drept scop asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră, depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, astfel fiind prevenite principalele cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și combaterea faptelor antisociale.
În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ilfov, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 186 de persoane, inclusiv prin utilizarea aplicației E-DAC, au fost verificate 151 de autovehicule. Au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale, dintre care 61 de sancțiuni contravenționale fiind aplicate conform OUG 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 4 sancțiuni contravenționale aplicate conform Legii 61/ 1991, în valoare de 20.945 de lei.
De asemenea, ca măsură complementară au fost reținute 3 permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.
Totodată, în cadrul acțiunii au fost verificate și persoanele care fac obiectul unor proceduri judiciare.
Polițiștii rutieri au efectuat 75 de testări cu aparatele alcooltest, totodată, desfășurând și activități pentru dirijarea și monitorizarea traficului rutier, cu scopul menținerii fluenței și siguranței traficului rutier.
În acest context, exemplificăm:
Polițiștii rutieri din Ilfov au depistat în trafic un conducător auto, de 65 de ani, iar în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o valoare de 0,83 mg/ l alcool pur în aerul expirat, în cauză persoana fiind condusă la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice necesare stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Acțiunile fac parte din demersurile continue de creștere a siguranței rutiere, de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică și de descurajare a oricărei activități infracționale.
Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov va continua să desfășoare acțiuni de amploare pentru menținerea ordinii și respectarea legislației.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.