Comunicat de presă - Consiliul Județean Tulcea
Ceremonial militar și religios la Monumentul Eroilor Revoluției
Luni, 22 decembrie 2025, administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, a participat la ceremonialul militar și religios organizat de Instituția Prefectului - Județul Tulcea și Garnizoana Tulcea, eveniment care a avut loc la Monumentul Eroilor Revoluției (Catedrala 'Sfântul Nicolae').
În această perioadă, tulcenii aduc un pios omagiu eroilor Corneliu Gavrilov și Mihai Serian, care și-au sacrificat viața în zilele revoluției.
'Vă transmit salutul meu personal, al instituției Consiliul Județean Tulcea și al domnului președinte Horia Teodorescu. Ne întâlnim astăzi aici, pentru a comemora și a celebra în același timp. Comemorărm martirii Revoluției căzuți în acel decembrie 1989, dar în același timp celebrăm democrația câștigată în acel moment. Corneliu Gavrilov și Mihai Serian nu sunt doar simple nume. Rolul nostru este să nu-i uităm și să amintim tot timpul jertfa celor datorită cărora noi putem fi astăzi aici și putem vorbi și gândi liber.
Pentru că se apropie Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului, vă urez Sărbători luminate, Crăciun fericit, La mulți ani și Dumnezeu să ne ajute!', a transmis, în cadrul evenimentului, administratorul public al județului, Dumitru Mergeani.
Ceremonialul s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori, în semn de respect față de cei care s-au jertfit la momentul 1989.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.