Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara
Solidaritate academică la Timișoara: UPT sprijină formarea a peste 20 de profesori din universitățile ucrainene
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL), a arătat că susține eforturile cadrelor didactice din Ucraina, prin organizarea unei vizite de studiu dedicată susținerii sistemului educațional din țara vecină. Activitatea, desfășurată sub egida proiectului european Erasmus+ LECTURE, a oferit cadrul necesar pentru schimbul de experiență și transferul de bune practici, facilitând dialogul dintre specialiștii UPT și peste 20 de cadre didactice și reprezentanți ai personalului academic din universitățile ucrainene, pentru a asigura continuitatea și adaptarea procesului educațional la provocările actuale.
Delegația a reunit reprezentanți de la cele șase universități partenere din Ucraina: H.S. Skovoroda Kharkiv National Pedagogical University (KhNPU), Vinnytsia Mykhailo Kotsiubynskyi State Pedagogical University (VSPU), Ternopil Volodymyr Hnatiuk National Pedagogical University (TNPU), Berdyansk State Pedagogical University (BSPU), Pavlo Tychyna Uman State Pedagogical University (USPU/UDPU) și Volodymyr Vynnychenko Central Ukrainian State University (CUSU).
Programul intensiv a combinat sesiuni teoretice cu vizite practice, având ca obiectiv aprofundarea celor mai bune practici din UE în implementarea programelor de formare a profesorilor, cu accent deosebit pe competențele informaționale și digitale.
Ziua 1: Fundamente digitale și demonstrații de edutainment prin aplicații VR/XR
Prima zi a debutat cu sesiunile de training susținute de experții UPT. Dr.ing. Diana Andone, directorul Departamentului de ID/IFR și Educație digitală, a prezentat 'ABC to Learning Design and Digital Competences', iar ș.l.dr.ing. Andrei Ternauciuc a susținut sesiunea 'Open Tools in Education & Open Badges'. După-amiaza a inclus o vizită la ExperimentariumTM și Muzeul Tehnic al UPT, unde delegația a descoperit primul calculator din mediul universitar Românesc -MECIPT-1 și a asistat la demonstrații de aplicații de Realitate Virtuală (VR) și Realitate Mixtă (MR) realizate în cadrul proiectului cultural Spotlight Heritage Timișoara.
Ziua 2: Calitatea învățământului, procesul Bologna și inteligența artificială
Cea de-a doua zi s-a concentrat pe structura academică și inovația didactică, sesiunile desfășurându-se în Sala Senatului UPT, unde prof.dr. Alina Dumitrel, prorector UPT responsabil cu procesul de învățământ, relația cu studenții și asigurarea calității, și prof.dr.ing. Adrian Ciutină, directorul Departamentului de Asigurare a Calității UPT au prezentat 'De la o idee la un program de studii complet - Procesul Bologna și controlul calității'. În continuare, conf.dr.ing. Silviu Vert - UPT, le-a prezentat delegaților 'Cum se construiește un website universitar pentru studenți', într-o sesiune care a vizat aspecte practice ale comunicării digitale și modul de utilizare a platformelor online pentru creșterea angajamentului studenților. La sediul DeL, conf.univ.dr. Gabriela Grosseck de la Universitatea de Vest din Timișoara a explorat tema 'Inteligența Artificială (AI) și utilizarea Notebook LM în predare'.
Programul a inclus și vizite la Smart Lab-ul Liceului Teoretic 'Grigore Moisil', fiind urmat de un program social, în cadrul cărui delegația a avut ocazia să exploreze Târgul de Crăciun Timișoara 2025.
Ziua 3: Sisteme de formare și Tehnologii Inovatoare
A treia zi a vizitei a debutat cu sesiunea susținută de Cosmin Hogea, inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Timiș, care a prezentat 'Teacher training in Romania' (Formarea profesorilor în România), oferind un model de referință instituțional. Prof.dr.ing. Carmen Holotescu, rector al Universității 'Ioan Slavici' din Timișoara, a continuat cu sesiunea 'MOOCs & Blockchain', explorând soluțiile de tehnologie de vârf pentru educația deschisă. După-amiaza a inclus o vizită la Smart Lab-ul Colegiului Național Banat din Timișoara, unde delegația a primit o prezentare despre utilizarea tablei virtuale inteligente (Vboard).
Ziua 4: Workshop internațional de competențe digitale
În ultima zi a vizitei de studiu, delegații au participat la sesiunile interactive ale Workshop-ului internațional competențe digitale 2025: Dezvoltarea competențelor digitale pentru reziliență, unde au avut ocazia să asiste la zeci de prezentări ale unor speakeri de talie internațională, care s-au concentrat pe Cadrul de Competențe Digitale 3.0 (DigComp 3.0) al UE și pe importanța dezvoltării competențelor digitale pentru reziliență în educație, cercetare și comunitate.
Despre Proiectul Erasmus+ LECTURE
Finanțat de European Education and Culture Executive Agency (EACEA), acesta este coordonat de UNIVERSITA DEGLI STUDI DI ROMA TOR VERGATA (Italia) și Volodymyr Vynnychenko Central Ukrainian State University (Ucraina), având ca misiune principală introducerea competențelor europene de vârf în Standardul de formare a profesorilor din Ucraina, asigurând astfel reziliența națională.
https://elearning.upt.ro/ro/project/introducing-leading-european-competence-approach-into-teacher-training-standard-for-ukraines-resilience-lecture/
Proiectul vizează elaborarea de Standarde de Învățământ Superior pentru Educația Secundară și crearea a patru module specializate: 'Învățare Adaptativă', 'Strategia Educației Incluzive', 'Învățare Socio-Emoțională și Etică' și 'Competențe Digitale pentru o Educație Durabilă în Ucraina'.
Parteneri cheie: UNIVERSITÀ DEGLI STUDI DI ROMA TOR VERGATA, TARTU ULIKOOL (Estonia), UNIVERSITAT DE LES ILLES BALEARS (Spania), UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMISOARA (România), alături de șase universități din Ucraina și Ministerul Educației și Științei din Ucraina.
Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată și educație, UPT este astăzi una dintre școlile românești cu tradiție, recunoscută în plan național și internațional, atât prin activitatea generațiilor de cadre didactice și cea a unor academicieni prestigioși, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăți ale universității asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenți.
Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E3UDRES2² - Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E3UDRES2 reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.
Lucian Ronkov
Departament Comunicare și Imagine
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.