logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești

În municipiul Ploiești se vor desfășura o serie de ceremonii militare pentru a se marca Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății.

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești organizează o serie de manifestări prilejuite de Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, luni - 22 decembrie 2025.

Astfel, începând cu ora 10.00, la cimitirele Bolovani, Viișoara și Eternitatea se vor desfășura simultan activități în cadrul cărora va fi cinstită memoria eroilor Revoluției române din 1989. Se vor oficia servicii religioase și se vor depune coroane și jerbe de flori.

Totodată, la Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, din fața Palatului Administrativ, vor fi organizate, începând cu ora 11.00, o serie de manifestări, în prezența oficialităților, a revoluționarilor și ploieștenilor. Programul evenimentului include intonarea Imnului Național al României, oficierea unor slujbe religioase, depuneri de coroane și jerbe de flori, defilarea Gărzii de Onoare.

Ceremoniile dedicate Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății vor continua de la ora 12.30, la Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 de la Catedrala 'Înălțarea Domnului', unde se vor desfășura activități militare specifice, va avea loc oficierea unui serviciu religios și vor fi depuse coroane și jerbe de flori.

Pentru buna desfășurare a evenimentelor organizate luni, 22 decembrie 2025, s-au dispus următoarele măsuri pentru traficul rutier din oraș:
- De la ora 09.00:
- se va fluidiza circulația rutieră în zona cimitirelor Bolovani - strada Sondelor, Viișoara - strada C-tin Brezeanu și Eternitatea - str. Gh. Petrescu (în zona de acces la cimitir)
- Între orele 10.30 - 11.40:
- se va închide circulația rutieră pe B-dul Republicii (tronsonul str. Vasile Milea - str. Tache Ionescu) - pentru defilarea trupelor militare în zona centrală a orașului;
Între orele 12.15 - 13.15:
se va fluidiza circulația în zona Catedralei 'Înălțarea Domnului' din cartier Vest.

Vă invităm să participați la aceste evenimente organizate de Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești, luni, 22 decembrie 2025 - Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății.

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ

Afisari: 148

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.