Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
BULETIN DE PRESÃ
Autoturism neînmatriculat, depistat în flagrant delict
La data de 18 decembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au oprit pentru control un autoturism.
La volan a fost identificat un bărbat de 40 de ani, din municipiu. Verificările polițiștilor cu privire la autoturismul condus au indicat faptul că acesta nu este înmatriculat și are montate numerele de înmatriculare care aparțin unui alt autoturism.
Cu privire la cele constatate, polițiștii Biroului Rutier au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunile de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu numere false.
Bărbat condamnat, încarcerat în penitenciar
La data de 18 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Un bărbat de 26 de ani, din Bistrița, condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului a fost introdus în penitenciar de către polițiști.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.