Declarație de presă - Deputat Mircea Fechet (Grup PNL)
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR
Birou Parlamentar Deputat Mircea Fechet
Bulevardul Unirii nr. 11, Mezanin, Bacău email: mircea.fechet@cdep.ro
DECLARAȚIE DE PRESÃ
Deputatul Mircea Fechet, după avertismentul secretarului general al NATO: România are o responsabilitate suplimentară: să găsească un ministru al Apărării care să înțeleagă miza acestui moment istoric!
Liberalul Mircea Fechet atrage atenția că întreaga arhitectură de apărare națională se sprijină, înainte de toate, pe încrederea românilor, iar alegerea unui lider demn de această încredere pune România în fața unui test de maturitate politică și instituțională.
Deputatul Mircea Fechet a tras un semnal de alarmă, de la tribuna Parlamentului, cu privire la faptul că România se află într-un moment critic din perspectiva securității naționale și că, în aceste condiții, funcția de ministru al Apărării Naționale nu mai poate fi tratată ca un portofoliu politic de imagine. Mircea Fechet, care a reluat avertismentul recent al secretarului general al NATO, Mark Rutte, potrivit căruia Europa trebuie 'să se pregătească pentru un război așa cum numai bunicii noștri au îndurat', susține că România nu mai are voie să ignore realitatea geopolitică și nici «să se refugieze în confortul autoiluzionării». Deputatul afirmă că, după luni în care domeniul Apărării a fost marcat de amânări, lipsă de comunicare și declarații grave despre posibile acte de corupție în achizițiile de armament, încrederea publică a fost serios afectată. În aceste condiții, Mircea Fechet subliniază că vecinătatea directă cu un conflict activ obligă statul român la o responsabilitate suplimentară: desemnarea unui ministru al Apărării Naționale care «înțelege miza strategică a funcției și nu negociază interesul național'.
'Avertismentul transmis recent de secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost un apel de trezire pentru Europa: timpul nu mai este de partea noastră, iar riscul lucrează împotriva tuturor celor care și-au permis până acum confortul autoiluzionării. Este și cazul României, stat de frontieră al Alianței NATO, cu vecinătate directă cu un conflict activ, care are o responsabilitate suplimentară: să-și găsească un ministru al Apărării Naționale care să se ridice la înălțimea acestui moment istoric.
După un ministru care s-a remarcat prin amânarea oricărei discuții oneste și transparente despre domeniul pe care l-a coordonat, însă care a invocat în spațiul public un potențial de șpagă de la 1 la 10 milioane euro pe o singură achiziție de armament, România are nevoie de un lider care înțelege fără echivoc realitatea în care suntem.
Apărarea națională se sprijină pe un capital esențial: încrederea. Ei bine, în ultimele cinci luni, am văzut cu toții că această încredere se pierde instantaneu când un ministru e interesat mai mult de propria imagine decât de deciziile care protejează populația pe termen lung, iar în umbra lui planează suspiciuni de corupție, minciună și precedente toxice.
Într-o perioadă în care drone rusești survolează spațiul aerian al României fără a fi neutralizate, iar România are o factură de peste 120.000 euro la buget doar pentru câteva ore de monitorizare a acestora cu avioanele de luptă, ministrul Apărării trebuie să fie, înainte de toate, un comunicator onest, pentru că fiecare decizie a sa vine cu un cost de securitate, de încredere publică și, în ultimă instanță, cu un cost democratic. Suntem într-un moment în care temerile legitime ale românilor sunt alimentate zilnic de propaganda și dezinformarea de pe rețelele sociale, iar o societate în ceață devine foarte ușor de destabilizat.', a spus Mircea Fechet, care a opinat că România se află în fața unui test de 'maturitate politică și instituțională'.
Deputatul susține că avertismentul secretarului general al NATO privind posibilitatea unui conflict major în anii următori nu mai lasă loc de speculații sau de superficialitate și că portofoliul Apărării trebuie încredințat unui profesionist care înțelege că România are trei obiective majore: să se apere, să-și protejeze cetățenii și să rămână un pilon de stabilitate într-o regiune tot mai fragilă.
'Când secretarul general al NATO apasă butonul roșu de avertizare și afirmă că, odată ce Rusia a reaprins războiul în Europa, următorii ani pot aduce un conflict de amploarea celui trăit de bunicii noștri, înseamnă că nu mai e loc de speculații.
România e în fața unui test de maturitate politică și instituțională.
În aceste condiții, funcția de ministru al Apărării nu poate fi pusă decât pe umerii unui profesionist care știe cum să gestioneze un portofoliu strategic, care nu vinde interesul național și nu-l ascunde sub preșul altora.
Orice semn de incoerență sau superficialitate va fi imediat observat atât de partenerii noștri, cât și de cei care ne testează constant limitele. Pentru România acest lucru ar fi nu doar un alt semn de vulnerabilitate majoră, ci și o invitație la risc.
Portofoliul de la Apărare nu are miză electorală și nici de imagine personală. Singura miză este capacitatea statului român de a se apăra, de a-și proteja cetățenii și de a rămâne un pilon de stabilitate într-o regiune tot mai fragilă. Iar acest lucru începe cu oameni potriviți în funcții - cheie, care înțeleg că istoria nu oferă mereu a doua șansă.', a menționat deputatul Mircea Fechet în cadrul unei declarații în Parlament.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.