logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț

Bilanțul controalelor ITM Neamț la angajatorii din domeniul construcțiilor

În perioada martie-decembrie 2025 s-a desfășurat Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sanatatea în munca de catre angajatorii care desfașoara activitați din domeniile: ' construcții cladiri' cod CAEN 41,'lucrari de geniu civil' cod CAEN 42,'lucrari speciale de construcții' cod CAEN 43, acțiune care face parte din Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2025 și din programul Propriu de Acțiuni al Inspectoratului Teritorial de Munca Neamț pentru anul 2025.

În prima parte a campaniei, Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț a organizat la sediul instituției, o întâlnire cu angajatorii din domeniul construcțiilor. Tema întâlnirii a fost respectarea legislației muncii, atât în domeniul relațiilor de munca cât și în domeniul securitații și sanatații în munca.

În etapa de control, inspectorii de muncă au urmărit: identificarea și verificarea agenților economici care activeaza în domeniile:' construcții clădiri' - cod CAEN 41, ' lucrări de geniu civil' - cod CAEN 42 și 'lucrări speciale de construcții' - cod CAEN 43, privind respectarea prevederilor legale în vigoare, eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.

În cadrul acestei acțiuni, inspectorii de muncă au efectuat 83 controale.

La 10 angajatori au fost identificate 23 persoane care prestau muncă nedeclarată, din care 21 persoane prestau activitate fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activității și 2 persoane prestau activitate în perioada în care aceștia aveau contractele individuale de muncă suspendate. Inspectorii de muncă au dispus sistarea activității la două locuri de muncă și au oprit utilizarea unui echipament de muncă.

Pentru încălcarea legislației în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă, inspectorii de muncă au aplicat angajatorilor 52 sancțiuni contravenționale din care 36 amenzi în cuantum de 540.900 lei și 16 avertismente contravenționale. Au fost dispuse 128 măsuri de remediere a neconformităților constatate.

Deficiențele constatate la angajatori au fost următoarele:
- primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activității
- primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat;
- nerespectarea obligației de a ține la locul de munca evidența orelor de munca prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru;
- neasigurarea semnalizării de securitate și sănătate în munca la locurile de muncă ;
- neasigurarea activitații de prevenire și protecție la nivelul unității;
- neasigurarea de măsuri pentru purtarea echipamentului individual de protecție de catre lucratori;
- neasigurarea de echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor (schele neconforme);
- instruire necorespunzătoare în domeniul SSM pentru lucrători.

Inspector șef

Afisari: 133

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.