logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Romanian Film Fest UK

Festivalul de Film Românesc din Londra 2025 - O ediție sold-out care readuce cinematografia românească în prim-plan

Festivalului de Film Românesc 2025 din Marea Britanie (RFF25UK) a revenit la Londra după un an de absență și s-a încheiat cu un succes remarcabil: săli pline la toate proiecțiile principale și peste 900 de spectatori. Ediția de anul acesta, a avut loc atât la Curzon Soho în inima Londrei, cât și în Colchester, unde a avut loc o proiecție specială, reunind iubitori de cinema, comunitatea românească și publicul britanic. Proiectul a fost finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni cu suma de 100.000 de lei.

Programul Festivalului de Film Românesc de la Londra 2025 a reunit premiere, filme contemporane și capodopere restaurate, oferind publicului o perspectivă cuprinzătoare asupra cinematografiei românești.

Jaful Secolului/ Traffic - Premiera britanică și filmul desemnat drept propunerea României la Premiile Oscar 2026. Scris de Cristian Mungiu și regizat de Teodora Ana Mihai, filmul a deschis festivalul cu o poveste puternică despre identitate, migrație și justiție socială.

Pădurea Spânzuraților (1965) - prezentat în versiune restaurată 4K, un moment rar și mult așteptat pentru iubitorii de film clasic.

Pădurea de Molizi (regia Tudor Giurgiu), Moartea Domnului Lăzărescu (regia Cristi Puiu) și Kontinental '25 (regia Radu Jude), câștigătorul Premiului Mare al Juriului - Ursul de Argint la Berlinale 2025, au completat selecția contemporană.

Invitați, dialoguri și celebrarea Zilei Naționale
Cele mai multe proiecții au fost urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri cu regizori, actori și membri ai echipelor de film, oferind publicului român și britanic detalii inedite despre procesele creative ale filmelor prezentate. Artiștii au fost entuziasmați de întâlnirea cu publicul londonez și de bogăția întrebărilor și temelor discutate.

Festivalul a marcat Ziua Națională a României printr-un eveniment special găzduit la Fundația Familiei Rațiu, în prezența unor personalități ale comunității românești, a partenerilor și sponsorilor. Cu această ocazie, domnul Nicolae Rațiu a fost anunțat că Patron al noului Festival de Film Românesc.

Pe lângă proiecțiile din Londra, Festivalul s-a extins și în afara Londrei, la Colchester, unde avut o proiecție specială a filmului desemnat drept propunerea oficială a României la Oscar și cu o selecție de ateliere gratuite pentru public, vin românesc oferit spectatorilor și o expoziție curatoriată de costume naționale românești și lucrări artistice realizate de copii români.

Potrivit Institutului Cultural Român din Londra, Festivalul de Film Românesc 'a adus Londra (și Colchester) la viață cu săli arhipline', reflectând interesul crescut pentru Cinematografia românească. Reprezentanții Curzon Cinemas au declarat că sunt 'foarte mulțumiți' de rezultate și au felicitat organizatorii pentru această nouă inițiativa a festivalului.

Festivalul Filmului Românesc la Londra a fost fondat acum peste 20 de ani de regretata Ramona Mitrică cu sprijinul Fundației Familei Rațiu. Sub noua conducere a Manuelei R. Morar și a lui Alexandru Gherman, festivalul își reafirmă rolul de punct de întâlnire pentru filmul și cultura românească în spațiul britanic. Ediția din 2025 a demonstrat că interesul pentru filmul românesc în Marea Britanie este în plină creștere. Proiecțiile subtitrate în limba engleză au făcut cinematografia românească accesibilă unui public larg, iar programul atent alcătuit a reunit atât tradiția, cât și noile voci ale cinemaului românesc.

Atmosfera energică, dialogurile consistente și sprijinul comunității confirmă că RFF25UK și-a consolidat poziția ca eveniment cultural de referință. Edițiile viitoare vor construi pe această fundație solidă, contribuind la vizibilitatea internațională a filmului românesc.

Întrebări de presă
Pentru interviuri, imagini sau acreditare de presă:
press@rofilmfest.co.uk Telefon contact: +44 745 409982 https://www.rofilmfest.co.uk/
Urmărește actualizările: @rofilmfestuk pe Instagram | Facebook | TikTok | YouTube
Joi, 10 decembrie Londra, Regatul Unit

Afisari: 148

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.