Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chițac, a primit astăzi vizita delegației conduse de Excelența Sa, domnul Rim Kap-soo, Ambasador al Republicii Coreea în România.
Discuțiile au vizat cooperarea economică și proiectele derulate de către companii sud-coreene în județul Constanța, inclusiv prezența celor aproximativ 150 de specialiști din Republica Coreea implicați în lucrările de la Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă, dintre care mulți locuiesc în municipiul Constanța.
Domnul primar a prezentat proiectele majore aflate în implementare la nivelul municipiului Constanța - investiții în mobilitate urbană, infrastructură publică, sănătate, educație și regenerare urbană - subliniind deschiderea orașului pentru cooperare în domenii diverse.
De asemenea, a fost abordat subiectul semnării unui acord de cooperare între Constanța și metropola Busan, demersuri care sunt în lucru la acest moment, având în vedere că cele două porturi au încheiat un Memorandum de cooperare în urmă cu doi ani.
Întâlnirea a reconfirmat interesul reciproc pentru extinderea relațiilor economice, culturale și instituționale, precum și disponibilitatea Primăriei Constanța de a sprijini inițiativele sud-coreene la nivel local.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.