Comunicat de presă - Președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților, Diana Stoica
Diplomația parlamentară, vector al intereselor externe ale României - întrevederi ale Președintei Diana Stoica cu reprezentanți ai misiunilor diplomatice ale Germaniei și Regatului Unit
Miercuri, 10 decembrie 2025, Președinta Diana Stoica a primit vizite de prezentare din partea misiunilor diplomatice ale Republicii Federale Germania și ale Regatului Unit.
Întâlnirile au oferit cadrul pentru dialog și schimb de perspective pe teme de interes comun, care vizează cooperarea parlamentară și identificarea unor direcții comune pentru consolidarea relațiilor bilaterale.
În cadrul ambelor întrevederi, Președinta Diana Stoica a trecut în revistă temele prioritare aflate pe agenda Comisiei pentru Afaceri Europene: optimizarea alocărilor fondurilor de coeziune și a rolului politicilor tradiționale prin viitorul buget multianual european; combaterea dezinformării și a propagandei; susținerea fermă a aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană; consolidarea diplomației economice prin întărirea rolului ambasadelor și a reprezentanțelor României la nivel european.
Întâlnirea cu E.S. doamna Angela Ganninger, Ambasador al Germaniei în România, însoțită de Ministrul Consilier Markus Teglas, adjunctul șefului misiunii diplomatice, a prilejuit discuții pe tema inițiativelor germane de interes, printre care programul 'Mobilitate Echitabilă' (Faire Mobilitat), prezentat ca model de bune practici pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, aplicarea unor salarii echitabile, facilitarea mobilității și creșterea gradului de conștientizare a drepturilor lucrătorilor din țările Europei Centrale și de Est pe piața muncii din Germania.
De asemenea, discuțiile au abordat Scutul European al Democrației (European Democracy Shield), un instrument destinat combaterii amenințărilor hibride - dezinformare, ingerințe externe, atacuri cibernetice și populism - și consolidării capacității colective de a proteja, împuternici și promova democrații puternice și reziliente, printr-o abordare integrată la nivel european.
În dialogul cu domnul Bo O'Shea, reprezentant pentru diplomație economică al Ambasadei Regatului Unit, Președinta Diana Stoica a menționat teme economice de interes la nivel european, aflate pe agenda Comisiei pentru Afaceri Europene pe care o conduce, inclusiv modernizarea producției europene de medicamente în scopul reducerii dependenței de producția din țări terțe și consolidarea diplomației economice prin întărirea rolului ambasadelor și reprezentanțelor României.
Diplomații au agreat propunerea Președintei ca, în viitoarea sesiune parlamentară, ambasadorii Germaniei, respectiv ai Regatului Unit, să participe la discuții cu membrii Comisiei pentru Afaceri Europene, pe subiecte europene de actualitate.
Președintă
Diana Stoica
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.