Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor
BULETIN INFORMATIV
Bărbat salvat de pompieri dintr-o fântână din Gurbești
În seara zilei de miercuri, 10 decembrie a.c., pompierii militari bihoreni au intervenit în localitatea Gurbești, comuna Căbești, pentru salvarea unui bărbat căzut într-o fântână.
Apelul la Sistemul Unic 112 a fost efectuat chiar de victimă, în jurul orei 19:10. Aceasta a precizat că a căzut într-un puț și a solicitat sprijinul echipajelor de intervenție, menționând totodată că nu știa cu exactitate locația fântânii. Pentru reducerea timpului de răspuns, dispeceratul ISU Bihor a identificat rapid coordonatele transmise de telefonul apelantului.
Astfel, în aproximativ 10 minute, pompierii Secției Beiuș au ajuns la locul evenimentului, situat pe un teren de la marginea satului și au început operațiunile de salvare. Utilizând scara culisabilă și echipamente specifice, salvatorii au evacuat bărbatul din fântâna cu o adâncime de circa 6 metri și un nivel al apei de aproximativ 1,5 metri.
Pompierii paramedici i-au acordat victimei (în vârstă de 38 de ani), care prezenta ușoară hipotermie și excoriații la nivelul spatelui, primul ajutor calificat, transportând-o ulterior la spital.
PURTÃTOR DE CUVÂNT
Locotenent-colonel CAMELIA ROȘCA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.