Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
BULETIN DE PRESÃ
Evenimente rutiere cercetate de polițiștii sătmăreni
La data de 10 decembrie a.c., ora 07:35, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Comunal 19, între localitățile Hrip și Ambud.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 36 de ani, din localitatea Păulești, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat pe timpul deplasării activități de natură a distrage în mod periculos atenția, intrând în coliziune cu un vehicul cu tracțiune animală care circulă în fața sa, condus de către un bărbat de 47 de ani, din aceeași localitate.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători de vehicule, aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
***
La data de 10 decembrie a.c., la ora 15:20, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 19, în localitățile Ciuperceni și Botiz.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că o tânără de 22 de ani, din localitatea Ciuperceni, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi păstrat distanța de siguranță la efectuarea manevrei de depășire față de un biciclist de 45 de ani, din aceeași localitate, acroșându-l.
Din producerea evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a biciclistului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 10 decembrie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 18.000 de lei.
Totodată, polițiștii sătmăreni care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 180 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei.
Compartimentul de Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.