Comunicat de presă - Asociația 'Justiție pentru Minori'
România are nevoie de un nou sistem pentru protecția copilului: concluziile Conferinței Naționale cu participare internațională 'Ocrotirea interesului superior al minorului - între realitate și deziderat'
Conferința națională 'Ocrotirea interesului superior al copilului - între realitate și deziderat', organizată de Asociația 'Justiție pentru Minori' la Universitatea Titu Maiorescu din București, a reunit peste 100 de profesioniști dedicați protecției minorilor, într-un eveniment cu participare internațională și cu un impact semnificativ asupra modului în care România privește viitorul copiilor săi.
La cinci ani de la înființarea Asociației, avocatul Geta Lupu, Președinte Fondator, a transmis că fundamentul acestui proiect a fost unul simplu, dar esențial: dacă 100 de copii vor trăi într-un mediu mai puțin conflictual, mai sigur și în armonie cu părinții lor, înseamnă că obiectivul inițial a fost atins.
'Privind sala plină de specialiști - judecători, procurori, avocați, psihologi, executori judecătorești, cadre didactice, reprezentanți ai autorităților publice, ai instituțiilor de protecție socială și ai mediului academic, atât din România, cât și din străinătate - a devenit limpede că demersurile Asociației pot produce schimbări profunde și durabile în viața copiilor vulnerabili', a subliniat Președintele Asociației 'Justiție pentru Minori'.
Dezbaterile conferinței au reliefat necesitatea consolidării unui sistem în care colaborarea interinstituțională, formarea profesională și abordarea pluridisciplinară să nu rămână doar recomandări, ci repere obligatorii în orice intervenție care privește minorii.
Concluziile formulate de experți au evidențiat cu fermitate că România are nevoie de instrumente juridice și administrative moderne, printre care se află instituirea avocatului curator al minorului, dezvoltarea unor centre pluridisciplinare dedicate copiilor și familiei, specializarea aprofundată a profesioniștilor, uniformizarea și implementarea bunelor practici la nivel național, precum și crearea unor instanțe specializate pentru minori, după modelul internațional prezentat în cadrul lucrărilor.
Participarea doamnei Dr. Lidia Salerno, judecător și Președinte al Tribunalului pentru Minori din Roma, a adus o perspectivă comparativă asupra sistemelor europene de protecție a copilului și a subliniat importanța formării unor structuri judiciare dedicate exclusiv cauzelor cu minori. Alături de aceasta, intervențiile doamnei judecător Lorena Tarlion, ale avocaților și specialiștilor internaționali și naționali, precum Irene Strangis, Ioana Luminița, Flavia Barbur, Irina Tomescu, precum și contribuțiile experților din domeniul psihologiei, educației, asistenței sociale, executării silite și cercetării în prevenirea criminalității au conturat o imagine completă asupra provocărilor reale din sistem.
În egală măsură, prezența reprezentanților instituționali, de la Avocatul Poporului, Inspectoratele Școlare și DGASPC-uri, până la Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, Camera Notarilor Publici, INPPA, polițiști specializați, directori de școli, psihoterapeuți și mediatori, a confirmat importanța unui efort colectiv în garantarea unui climat securizant pentru copiii implicați în proceduri judiciare sau sociale.
Asociația 'Justiție pentru Minori' adresează mulțumiri tuturor speakerilor și participanților care au contribuit la formularea unor soluții concrete și aplicabile. Recunoștință specială este îndreptată către structurile și profesioniștii care sprijină constant activitatea Asociației, precum și către partenerii care au făcut posibilă organizarea acestui eveniment: instituții juridice și academice, organizații profesionale, specialiști independenți și susținători din mediul privat.
Atmosfera conferinței a demonstrat că vocea celor dedicați justiției pentru minori este puternică și unită, iar concluzia unanim împărtășită a fost clară: interesul superior al copilului nu poate rămâne un principiu abstract, ci trebuie să devină o realitate vizibilă în fiecare caz, prin norme moderne, profesioniști formați, instituții eficiente și colaborare continuă.
Asociația 'Justiție pentru Minori' mulțumește tuturor pentru încredere, implicare și sprijin și își reafirmă angajamentul ferm de a continua lupta pentru drepturile copiilor, pentru protecția lor efectivă și pentru un sistem de justiție adaptat nevoilor reale ale celor mai tineri membri ai societății.
Biroul de Presă al Asociației 'Justiție pentru minori'
Iași, 11 decembrie 2025
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.