logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Declarație de presă - Deputat Raisa Enachi (neafiliat)

Parlamentul României
Camera Deputaților

DECLARAȚIE DE PRESÃ

Copiii nu trebuie să plătească prețul conflictelor adulților, locuința lor trebuie protejată prin lege

În România de astăzi, un copil poate ajunge să-și piardă locuința fără ca nimeni să-l întrebe ce simte sau ce are nevoie. O simplă decizie patrimonială a adulților, o vânzare, o ipotecă, o executare silită, poate forța un copil să plece din singurul loc care îi oferă siguranță. Actuala legislație nu îi oferă nicio garanție reală, deși stabilitatea locativă este fundamentul dezvoltării sale emoționale, al continuității educației și al echilibrului social.

În spatele fiecărui dosar există un copil care își strânge jucăriile și pleacă, fără să înțeleagă de ce. Pentru el, pierderea locuinței nu înseamnă doar schimbarea unui adăpost, ci pierderea unui univers, prieteni, scoală, vecini, rutina care îi dădea încredere. Este o ruptură profundă, uneori ireparabilă.
Lipsa unor reguli clare face ca interesul superior al copilului să fie, prea des, lăsat în urmă.

Locuința devine un obiect într-un conflict între adulți sau într-o procedură rece, patrimonială. Iar instanțele, deși văd dramă, nu au întotdeauna instrumentele legale pentru a o opri. Această vulnerabilitate nu îi afectează doar pe cei mici. Mulți tineri își continuă studiile până la 26 de ani și depind de un mediu stabil pentru a-și finaliza educația. Totuși, legea îi tratează ca fiind complet independenți, ignorând cât de mult îi poate afecta pierderea locuinței.

Proiectul de lege pe care l-am inițiat schimbă această realitate. El introduce o protecție clară și aplicabilă pentru locuința copilului și a tânărului aflat în studiile sale. Instanța va putea acorda părintelui custodian dreptul de folosință al locuinței, opozabil terților, până la finalizarea studiilor, fără a depăși 26 de ani. În același timp, proiectul limitează înstrăinarea, grevarea, închirierea sau executarea silită atunci când acestea pun în pericol stabilitatea copilului și obligă la notarea acestor măsuri în cartea funciară.

Legea clarifică obligațiile notarilor, creste transparența în circuitul civil și oferă instanțelor pârghiile necesare pentru a interveni eficient atunci când locuința copilului este amenințată. Iar toate aceste măsuri sunt gândite cu respect pentru drepturile creditorilor și pentru principiul proporționalității. Inițiativa nu presupune costuri suplimentare și nu creează noi structuri administrative. Ea valorifică mecanismele existente, folosite însă cu responsabilitatea pe care o datorăm copiilor.

Pentru copii, protecția nu trebuie să fie o promisiune vagă, ci o realitate. Atunci când legea tace, copilul pierde stabilitatea, siguranța, locul în care își construiește viața, iar acest lucru nu mai poate continua.

Raisa ENACHI,
Deputat de Vaslui

Afisari: 94

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.