Comunicat de presă - Primăria Municipiului Sibiu
Trei noi investiții în unitățile de învățământ: Modernizarea unei săli de sport și eficientizarea energetică a 2 grădinițe
Continuăm lucrările în unitățile de învățământ preuniversitar din Sibiu. Primăria Sibiu, prin Serviciul de Administrare a Unităților de Învățământ, a semnat un contract pentru modernizarea sălii de sport de la Liceul O. Ghibu și a inițiat 2 proceduri de achiziție pentru lucrări de eficientizare energetică la grădinițele nr. 7 și nr. 22.
'Anul acesta am finalizat lucrările de eficientizare energetică la 8 unități de învățământ. Alte 6 sunt în lucru și se vor finaliza în 2026. La acestea se adaugă construcția a 2 creșe pe str. Viitorului și Calea Poplăcii și a unei creșe și grădinițe noi în Piața Cluj, aflată în curs, precum și extinderea Liceului O. Ghibu care va începe anul viitor. Tot în 2026 vom începe și lucrările la 2 proiecte importante pentru reabilitarea imobilului fostului orfelinat Maria Tereza și a fostului Liceu CFR în care vom crea spații noi pentru educație. Asigurarea infrastructurii pentru învățământ este o direcție prioritară de investiții și dezvoltare a Sibiului, și realizăm aceasta printr-un număr mare de proiecte, doar cele pe care le-am menționat aici totalizând peste 400 milioane de lei, din fonduri europene nerambursabile și contribuția de la bugetul local' (Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu)
Sala de sport a Liceului Onisifor Ghibu va fi modernizată. Contractul a fost semnat cu firma SC NV CONST SRL, valoarea investiției, asigurată din bugetul local, fiind de 466.000 de lei.
În termen de 3 luni, constructorul va efectua următoarele lucrări în acest spațiu de 540 mp:
- Montarea unui covor de plută fonoabsorbant pe toată suprafața sălii
- Instalarea unei suprafețe de parchet din stejar
- Curățarea manuală a pardoselii cauciucate
- Montarea unui set de tabele electronice pentru mai multe sporturi
Procedură de achiziție pentru eficientizarea energetică a clădirii Grădiniței nr. 7 de pe Calea Gușteriței. Investiția are o valoare estimată de 3 milioane de lei, care va fi asigurată din bugetul local.
Printre lucrările prevăzute sunt incluse:
- construcția unui corp nou de clădire în prelungirea celui existent,
- reconfigurarea spațiilor interioare, prin reconstrucția holului,
- înlocuirea tâmplăriei exterioare,
- termoizolarea pereților exteriori și a planșeului peste parter,
- înlocuirea sistemului de încălzire, prin demolarea sobelor de teracotă și montarea unui sistem centralizat cu radiatoare și sistem de ventilație cu recuperare de căldură,
- refacerea șarpantei și a acoperișului,
- montarea de panouri fotovoltaice,
- refacerea pardoselilor interioare, a finisajelor interioare și exterioare.
Proiectul de eficientizare energetică a clădirii Grădiniței cu program prelungit nr. 22 de pe Calea Poplăcii, însumează o investiție estimată de 6,56 milioane lei, din care 3,2 milioane de lei de la bugetul local și 3,35 milioane lei de la Administrația Fondului pentru Mediu.
Acestea presupun:
- izolarea soclului, termoizolarea pereților exteriori, a planșeului peste etaj și a terasei,
- înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie din aluminiu cu geam termoizolant,
- montarea unor recuperare de căldură și umiditate, pentru aport de aer proaspăt,
- montarea a 16 panouri termodinamice pentru producerea energiei termice,
- montarea a 38 de panouri solare fotovoltaice pentru producerea energiei electrice,
- implementarea unui sistem digital de management a clădirii pentru monitorizarea și controlul automat al instalațiilor.
În ambele proceduri de achiziție termenul limită de depunere a ofertelor este 05.01.2026.
Serviciul Comunicare, Sănătate Publică și Tineret
Primăria Municipiului Sibiu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.