logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări

MÃSURI ADMINISTRATIVE DISPUSE, SANCȚIUNI APLICATE ȘI STRÃINI AFLAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE ÎNDEPÃRTAȚI SUB ESCORTÃ

În perioada 19 noiembrie - 7 decembrie a.c., polițiștii de imigrări din București și Ilfov au continuat activitățile de verificare și control privind regimul străinilor, fiind dispuse măsuri administrative, aplicate sancțiuni contravenționale și îndepărtați sub escortă cetățeni aflați în situații ilegale.

Activitățile au început la data de 19 noiembrie a.c., când polițiștii Serviciului pentru Imigrări al Județului Ilfov au depistat pe Aeroportul Internațional Henri Coandă un cetățean din Bangladesh, de 23 de ani, aflat în ședere ilegală. Întrucât exista risc ca acesta să se sustragă de la măsura îndepărtării, a fost luat în custodie publică până la finalizarea procedurilor, fiind dispusă și măsura interzicerii intrării pentru o perioadă de un an, calculată de la data ieșirii.

În aceeași zi, au fost finalizate verificările la două societăți comerciale. La una dintre acestea nu au fost identificate nereguli, iar cealaltă a fost sancționată cu amendă în valoare de 10.000 de lei pentru primirea la muncă, fără aviz de angajare, a unui cetățean turc.

Patru zile mai târziu (23 noiembrie a.c.), polițiștii de imigrări din București au preluat de la polițiștii din cadrul Secției 19 Poliție două persoane de cetățenie nepaleză, în vârstă de 28, respectiv 32 de ani, aflate în ședere ilegală. Pentru fiecare au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile, fiind stabilite măsuri distincte de interzicere a intrării: doi ani în cazul femeii de 28 de ani, respectiv trei ani în cazul bărbatului de 32 de ani.

Activitățile au continuat în 24 noiembrie, când polițiștii de imigrări din București au îndepărtat sub escortă până la punctul de trecere a frontierei un cetățean indian. Acesta figura cu decizie de returnare emisă de polițiștii de imigrări din Giurgiu și cu o cerere de azil care a fost respinsă. În cazul străinului fost dispusă interzicerea intrării pentru o perioadă de cinci ani.

Tot în 24 noiembrie, o societate comercială cu activitate în domeniul serviciilor poștale și de curierat a fost sancționată cu 6.000 de lei pentru necomunicarea, în termenul legal, a suspendării contractelor de muncă pentru 10 străini.

Nereguli privind munca ilegală au fost identificate și o zi mai târziu (25 noiembrie), o altă societate comercială a fost amendată cu 3.000 de lei pentru necomunicarea în termenul legal de 10 zile de la începerea activității copia contractului individual de muncă și nici încetarea raporturilor de muncă în termenul de 5 zile, ale doi cetățeni turci aflați în ședere legală.

La data de 27 noiembrie, polițiștii de imigrări din București au depistat un cetățean indian în ședere ilegală. Deoarece existau indicii că intenționa să se sustragă executării deciziei de returnare, a fost luat în custodie publică până la finalizarea procedurii de îndepărtare sub escortă, fiind stabilită și măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene pentru șase luni, perioadă calculată de la data ieșirii.

În aceeași zi, un cetățean nepalez depistat într-o societate comercială și un alt cetățean indian aflat în situație similară au primit decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile.

De asemenea, o societate comercială cu domeniul de activitate 'activități de alimentație (catering) pentru evenimente' a fost sancționată cu 6.000 de lei pentru necomunicarea angajării a 10 străini exceptați de la obligația obținerii avizelor de angajare.

Ilegalități în domeniul migrației ilegale au fost depistate și în ziua de 28 noiembrie, când au fost depistați doi cetățeni nepalezi și o cetățeană din Sri Lanka, toți aflați în ședere ilegală. Pentru aceștia au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile. Concomitent cu această măsură administrativă a fost dispusă și măsura interzicerii intrării pentru doi ani.

În același context, o familie din Republica Moldova (doi adulți și doi minori) a fost depistată în situație ilegală de polițiștii Brigăzii Rutiere și preluată de polițiștii de imigrări. În urma verificărilor, au fost emise patru decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară în 15 zile, iar în cazul celor doi adulți a fost stabilită și interzicerea intrării pentru doi ani.

În 29 noiembrie, pe Aeroportul Henri Coandă, polițiștii de imigrări din Ilfov au depistat un cetățean srilankez care încerca să părăsească țara noastră pentru a ajunge în Italia. După verificări s-a stabilit că angajatorul renunțase la colaborare, iar viza de lungă ședere fusese revocată. Persoana a fost îndepărtată sub escortă, fiind stabilită interzicerea intrării pentru șase luni. O situație similară a fost identificată și în data de 1 decembrie, măsurile fiind aceleași.

Ultima constatare a fost la data de 4 decembrie. Polițiștii de imigrări din București au depistat un cetățean indian aflat în ședere ilegală, care nu respectase o decizie de returnare emisă anterior. Străinul a fost îndepărtat sub escortă până la punctul de trecere a frontierei, fiind stabilită și interzicerea intrării pe o perioadă de 3 ani.

Polițiștii de imigrări vor continua activitățile de prevenire, verificare și control, pentru aplicarea corectă a legislației privind regimul străinilor și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 113

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.