Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
BULETIN DE PRESÃ
Eveniment rutier cercetat de polițiștii sătmăreni
La data de 8 decembrie a.c., la ora 07:17, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 19, din localitatea Certeze.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 63 de ani, din localitatea Certeze, care se deplasa într-un scaun rulant destinat persoanelor cu dizabilități, a fost acroșat de un autoturism, în timp ce s-ar fi deplasat pe partea carosabilă, fără a purta elemente reflectorizante.
Conducătorul autoturismului implicat în accident nu a oprit la fața locului și a părăsit zona fără încuviințarea poliției.
Ca urmare a accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a bărbatului, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Bărbatul de 63 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul auto în oraș Negresti-Oaș, ca fiind un bărbat, de 40 de ani, din localitatea Racșa.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.
Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
*
Reținut pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată
La data de 8 decembrie a.c., în jurul orelor 08.32, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în cursul nopții de 6 decembrie a.c, persoane necunoscute ar fi pătruns fără drept în imobilul unui bărbat de 73 de ani, din localitatea Săcășeni, l-ar fi agresat fizic și i-a sustras suma de aproximativ 3.000 de lei.
În urma activităților investigative efectuate, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, constatând faptul că un tânăr de 20 de ani, din oraș Tășnad, ar fi pătruns fără drept în imobil și l-ar fi agresat fizic pe bărbat, sustrăgându-i suma de aproximativ 3.000 de lei.
Față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiuni de tâlhărie calificată.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
*
Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 8 decembrie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.000 de lei.
Totodată, polițiștii sătmăreni care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 48.000 de lei.
De asemenea, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 11 conducători de autoturisme.
Compartimentul de Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.