Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara
Conferința internațională 'Advances în 3OM and Photonics Technologies - 2025', un reper științific în domeniul opticii, fotonicii și tehnologiilor avansate, deschisă la Universitatea Politehnică Timișoara
Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit, luni, 8 decembrie 2025, deschiderea celei de-a treia ediții a conferinței internaționale 'Advances în 3OM and Photonics Technologies', un eveniment co-organizat de UPT și Grupul de cercetare 3OM, care reunește, timp de 4 zile, cercetători de top din Austria, Bosnia-Herțegovina, Brazilia, Cehia, Elveția, Japonia, Finlanda, Israel, Italia, Luxemburg, Franta, Moldova, Olanda, Polonia, Marea Britanie în domeniile opticii, fotonicii, ingineriei și aplicațiilor interdisciplinare.
Conferința, desfășurata sub egida SPIE - Internațional Society for Optics and Photonics, cu suportul sponsorilor, beneficiază de sprijinul unor instituții de referință la nivel global și include sesiuni dedicate marilor infrastructuri europene și proiectelor majore de investiții în microelectronică, precum Extreme Light Infrastructure (ELI) și IPCEI. Prin această convergență de experți, domenii și infrastructuri, evenimentul urmărește consolidarea unei platforme romanești de Optică și Fotonică, care să conecteze mediul academic cu industria și cu organizațiile științifice internaționale.
În deschiderea conferinței, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf. Univ. Dr. ing. Florin Drăgan, a adresat un mesaj de bun venit participanților, subliniind continuitatea de peste un secol a Politehnicii timișorene și modul în care universitatea a evoluat într-un ecosistem modern de inovație, colaborare și deschidere spre comunitate. Acesta a evidențiat relațiile excelente cu companiile din industrie, implicarea UPT în proiecte de anvergură și preocuparea constantă pentru conectarea cercetării cu mediul socio-economic și cultural.
Cei doi co-presedinți ai conferinței, prof. Dr. ing. Virgil-Florin Dumă (UPT) și prof. Dr. Mircea Guina (Tampere University - Finlanda), au prezentat structura programului și obiectivele majore ale ediției din acest an, insistând asupra rolului central pe care Optică și Fotonica îl joacă în dezvoltarea tehnologică globală. Subiectele abordate - de la metode avansate de imagistică și tehnologii laser de ultimă generație, la materiale fotonice, sisteme hibride fotonic-electronice, aplicații biomedicale și soluții de metrologie industrială - reflectă caracterul interdisciplinar al domeniului, dar și potențialul său transformator în economie și societate.
Conferința se remarcă și prin rolul său de catalizator al colaborărilor internaționale. Participanți din universități, centre de cercetare și companii din Europa, America de Nord și Sud și Asia discută în aceste zile despre direcțiile majore ale domeniului, despre prioritățile globale în Optică și Fotonică și despre inițiative comune care pot accelera inovarea în România și în regiune. În acest context, unul dintre obiectivele cheie ale ediției 2025 îl reprezintă fundamentarea Platformei Romanești de Optică și Fotonică, un instrument menit să conecteze mediul academic, industria și factorii de decizie.
Grupul de cercetare 3OM, organizator al evenimentului alături de UPT, reprezintă nucleul emergent al unui Pol de Fotonică în vestul României. Fondat în 2008 de prof. Virgil-Florin Duma, grupul a derulat, în ultimul deceniu, proiecte de cercetare de peste 2,5 milioane de euro, cu aplicații ce acoperă imagistica biomedicală - în special Tomografia de Coerență Optică (OCT) -, metrologia optică industrială, optomecatronica și tehnologiile fotonice. Din 2025, activitatea centrală a grupului este integrată în Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale din cadrul UPT, într-un parteneriat strâns cu Universitatea de Medicină și Farmacie 'Victor Babeș'.
Evenimentul se va încheia cu publicarea contribuțiilor acceptate în volumele Proceedings of SPIE, indexate Web of Science, iar o selecție de lucrări va fi propusă pentru reviste internaționale de top.
Conferința 'Advances în 3OM and Photonics Technologies - 2025' devine astfel nu doar un eveniment științific de înalt nivel, ci și o platformă de dialog și colaborare, un spațiu în care cercetătorii și profesioniștii din domenii diverse - de la Inginerie și Fizică, la Medicină și Industrie - construiesc împreună direcțiile viitorului în Optică și Fotonică.
Universitatea Politehnică Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată și educație, UPT este astăzi una dintre școlile romanești cu tradiție, recunoscută în plan național și internațional, atât prin activitatea generațiilor de cadre didactice și cea a unor academicieni prestigioși, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăți ale universității asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenți.
Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E3UDRES2² - Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E3UDRES2 reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.
Lucian Ronkov
Departament Comunicare și Imagine
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.