Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
Declarație de presă în contextul misiunilor desfășurate de către structurile Ministerului Afacerilor Interne cu ocazia
alegerilor locale parțiale din data de 7 decembrie a.c.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog:
Din punct de vedere al atribuțiilor Ministerului Afacerilor Interne, pe parcursul alegerilor locale parțiale nu s-au înregistrat incidente deosebite.
La nivelul structurilor MAI au fost luate măsuri pentru desfășurarea în condiții de siguranță a votului, iar în cazul sesizărilor de posibile incidente electorale au fost efectuate verificările necesare indiferent de calitatea persoanelor implicate.
Pe parcursul procesului de votare, au fost înregistrate 108 sesizări de posibile contravenții și infracțiuni. 18 dintre acestea nu s-au confirmat, iar celelalte sunt în curs de verificare. Cele mai frecvente semnalări se referă la persoane care au votat deși aveau viza de reședință expirată sau aveau reședința stabilită cu mai puțin de șase luni înainte de ziua votului.
Sesizările care nu au fost de competența structurilor MAI au fost transmise spre soluționare birourilor electorale.
Mulțumim angajaților Ministerului Afacerilor Interne de la toate structurile care în ziua votului, dar și pe parcursul întregii perioade electorale, și-au îndeplinit atribuțiile cu profesionalism și imparțialitate.
Mulțumim, de asemenea, cetățenilor care și-au exercitat dreptul la vot cu respectarea cadrului legal, precum și reprezentanților presei care au asigurat transmiterea cu obiectivitate a informațiilor despre misiunile efectivelor MAI.
Cadrele Ministerului Afacerilor Interne rămân la datorie pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică și asigurarea intervențiilor în sprijinul populației.
Direcția Informare și Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.