Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
Polițiștii sibieni desfășoară acțiuni pentru depistarea consumului de alcool la volan
În perioada 06 - 07 decembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat acțiuni ample pe linia prevenirii și combaterii conducerii sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat peste 250 de autovehicule și au efectuat 232 de testări cu aparatul etilotest.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 169 de sancțiuni contravenționale.
Au fost constatate 5 infracțiuni la regimul circulației și reținute 6 permise de conducere pentru conducere sub influența alcoolului.
Totodată, 2 conducători auto au fost depistați conducând autovehicule pe drumurile publice, având concentrații peste limita de 0,40 mg/ l alcool pur în aerul expirat, în toate cazurile fiind deschise dosare de cercetare penală în vederea stabilirii circumstanțelor săvârșirii faptelor.
Polițisii rutieri vă recomandă să nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv ! Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Fiți responsabili - siguranța pe drumuri depinde de fiecare dintre noi.
Polițiștii vor continua acțiunile de prevenire și combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.