Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Covasna
BULETIN INFORMATIV DE PRESÃ
DOSAR PENAL PENTRU UN BÃRBAT DEPISTAT CONDUCÂND UN ATV FÃRÃ PERMIS ȘI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
La data de 6 decembrie 2025, în jurul orei 17.00, polițiștii din stațiunea Covasna au oprit în trafic un vehicul de tip ATV, condus de către un bărbat în vârstă de 38 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că cel în cauză nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar în urma testării cu alcooltestul s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,55 mg/ l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea determinării îmbibației alcoolice.
În cauză cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror, în cadrul dosarului penal deschis pentru conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
EVENIMENTE ÎN TRAFIC: UN BICICLIST RÃNIT UȘOR ȘI ACCIDENT ÎN ZONÃ CÂMPU FRUMOS
Luni dimineață, în jurul orei 10:00, polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe strada Varadi Varadi Jozsef din Sfântu Gheorghe ar fi avut loc un eveniment rutier.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 51 de ani a suferit răni ușoare după ce a pierdut controlul bicicletei cu care se deplasa și a căzut pe partea carosabilă.
În urma evenimentului, bărbatul a suferit leziuni la nivelul capului și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În jurul orei 10.45, polițiștii au intervenit la un alt accident rutier petrecut pe DN 13E, în zona Câmpu Frumos.
Din cercetările efectuate la fața locului s-a stabilit că în eveniment au fost implicate două autoturisme care s-au ciocnit în momentul în care șoferul unuia dintre acestea s-a pus în mișcare de pe loc, pătrunzând pe drumul național. În urma impactului unul dintre șoferi, un bărbat de 47 de ani, a fost rănit ușor și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar circulația rutieră a fost afectată pentru circa 30 de minute, pe parcursul efectuării cercetărilor la fața locului aceasta desfășurându-se dirijat, pe un singur fir alternativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii acestor evenimente și reamintesc faptul că, pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, este absolut necesar ca participanții la trafic să circule cu atenție sporită, având o conduită preventivă și cu respectarea regulilor de circulație.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.