Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
La data de 5 decembrie 2025, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Lisa, județul Brașov, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 7 - 22 noiembrie 2025, bărbatul ar fi contactat telefonic angajați ai unor societăți comerciale din Alba Iulia, sub pretextul că este angajat al societăților în structura de contabilitate, și i-ar fi convins să depună suma totală de 17.000 de lei, prin intermediul terminalelor de plată folosite pentru încasări, în conturile indicate de acesta.
Pentru documentarea activității infracționale, la data de 4 decembrie 2025, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară pe raza localității Lisa, județul Brașov, fiind descoperite și ridicate carduri bancare asociate aplicației folosite de bărbatul de 30 de ani și alte bunuri de interes pentru cauză.
În cursul zilei de azi, 6 decembrie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii unor măsuri legale.
Cercetările sunt continuate.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.