logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - europarlamentar Maria Grapini

Delegația Comitetului de asociere UE-Republica Moldova, la Chișinău. Eurodeputatul Maria Grapini: 'În calitate de vicepreședinte al delegației PE, voi susține Republica Moldova, pentru a fi alături de România, în familia europeană!'

Delegația Comitetului de asociere UE-Republica Moldova s-a deplasat, în această săptămână, la Chisinau, pentru a discuta despre programul de aderare europeană a Republicii Moldova. În calitatea sa de vicepreședinte a delegației Parlamentului European, Maria Grapini, împreună cu colegii săi, a avut întâlniri la nivel înalt cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu premierul Alexandru Munteanu, cu conducerea Parlamentului, dar și cu ambasadorii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.

'Republica Moldova continuă negocierile pe șase clustere, stabilite de Comisia Europeană.

Există preocupare pentru combaterea atacurilor hibride, pentru securitate energetica, dar și pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor.

În calitate de vicepreședinte al delegației PE, voi susține Republica Moldova, pentru a fi alături de România, în familia europeană. Am făcut, de asemenea, recomandări legate de creșterea transparenței, cooperarea instituțiilor de stat cu mediul privat, dar și de necesitatea realizării unor progrese în rezolvarea problemelor din justiție, pentru a crește încrederea cetățenilor în democrație și drumul european!

Totodată, în cadrul întâlnirii cu premierul Republicii Moldova, am adresat mai multe întrebări privind programul de guvernare, dar și legate de modul de colaborare al Guvernului cu Academia de Științe și Universități, dar și cu societatea civilă, pentru o bună guvernare!', a precizat, la finalul vizitei eurodeputatul Maria Grapini.

La reuniunea Comitetului Parlamentar de Asociere UE-Republica Moldova, a fost adoptată, împreună cu colegii din Parlamentul European și din Parlamentul Republicii Moldova, o declarație comună prin care a fost solicitată începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova, până la finalul anului 2025.

De menționat faptul că discuțiile purtate cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, au fost axate nu numai pe parcursul european al țării, dar și pe suportul instituțiilor europene pentru avansarea procesului de aderare.

Pe lângă agenda europeană, discuțiile au vizat situația de securitate din regiune și eforturile comunității internaționale pentru a readuce pacea pe continent.

În cadrul discuțiilor, a fost salutată și constituirea Comisiei pentru Afaceri Europene în Parlamentul Republicii Moldova.

Nu în ultimul rând, trebuie menționat faptul că, recent, a fost deschis la Chișinău, un birou de legătură, menit să sprijine alinierea legislației naționale la acquis-ul comunitar și să consolideze dialogul între cele două foruri legislative.

Afisari: 141

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.