Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
Condamnat la închisoare pentru infracțiuni rutiere, dus în penitenciar de polițiști
La data de 4 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale - Compartimentul Urmăriri au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către Judecătoria Bistrița.
Mandatul a fost emis pe numele unui bărbat de 54 de ani, condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Acesta a fost escortat de polițiști și dus în Penitenciarul Bistrița pentru ispășirea pedepsei.
Controalele și verificări în domeniul sistemelor de securitate, pe raza de competență a Poliției orașului Năsăud și Secției 1 Poliție Rurală Bistrița.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Compartiment Sisteme de Securitate împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Năsăud și Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au efectuat verificări în domeniul sistemelor de securitate, pe raza de competență.
Astfel, în perioada 3-4 decembrie a.c., polițiștii au efectuat verificări la societăți comerciale cu privire la modul de organizare a serviciilor de pază de către societățile specializate din acest domeniu, la modul de organizare a transporturilor de către societățile specializate, la stațiile de comercializare a carburanților, supermarket-uri și săli de exploatare a jocurilor de noroc.
În urma controalelor efectuate, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, toate conform Legii 333/2003, respectiv H.G. 301/2012, în valoare de 10.300 lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea structurii minime de securitate sau lipsa acesteia și nemenținerea în stare de funcționare a sistemelor de alarmare împotriva efracției și supraveghere video.
Acțiunile pe această linie continuă în perioada următoare.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.