Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
Reținut pentru furt calificat
La data de 4 decembrie 2025, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din localitatea Baru, județul Hunedoara, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 3/4 decembrie 2025, bărbatul de 34 de ani s-ar fi deplasat cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din localitatea Baru, pe raza municipiului Alba Iulia, împreună cu un alt tânăr de 15 ani, din aceeași localitate, iar în parcarea unui hipermarket de pe raza municipiului, bărbatul, în vârstă de 34 de ani, ar fi forțat și sustras din trei aparate de cafea suma de 1.600 de lei.
În cursul aceleiași zile, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, sprijiniți de polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva, respectiv Poliției Orașului Hațeg, au identificat, cu operativitate, persoanele bănuite de săvârșirea faptei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.