Comunicat de presă - Consulatul General al României la New York
Primarul Orașului New York a participat la Recepția organizată de Consulatul General al României cu ocazia Zilei Naționale!
La 1 decembrie 2025, Consulatul General al României la New York a sărbătorit Ziua Națională prin organizarea unei recepții diplomatice în celebra reședință istorică Harold Pratt House & Petreson din Manhattan. La eveniment au participat aproximativ 300 de persoane, membri ai Guvernului, reprezentanți ai autorităților americane locale și federale, oameni de afaceri, reprezentanți ai mediului academic și ai bisericilor românești, oameni de cultură și artă, cercetători, funcționari guvernamentali, antreprenori, reprezentanți mass-media, ai mediului medical, ai corpului diplomatic și consular acreditat la New York, precum și membri marcanți ai comunității românești din statele de jurisdicție consulară.
Ceremonia a debutat cu intonarea imnurilor naționale ale României și Statelor Unite ale Americii de către duetul format din soprana Paraschiva Philosoph și tenorul Samuel Druhora, ambii de origine română. A urmat alocuțiunea Consulului General al României la New York, doamna Simona Florea, ocazie cu care a fost subliniată importanța momentului istoric înfăptuit la 1 Decembrie 1918 în istoria poporului român, consolidarea identității și unității naționale, precum și angajamentul comun al celor două state către democrație, o relație strategică durabilă și voința de a răspunde provocărilor și amenințărilor curente.
Oaspetele oficial a fost Primarul Metropolei newyorkeze, domnul Eric Adams, care a subliniat, în discursul său, importanța parteneriatului strategic româno-american, dar și contribuția semnificativă a comunității române la dezvoltarea orașului New York.
La recepție au mai participat: Directorul biroului teritorial al Departamentului de Stat (Office of Foreign Mission), Comisarul pentru Afaceri Internaționale al orașului New York (New York City's Commissioner for International Affairs), precum și Dominic de Habsburg, fiul Principesei Ileana a României, în prezent proprietarul Castelului Bran.
Pe durata recepției au fost proiectate imagini cu destinații turistice din România, puse la dispoziție de Centrala MAE, precum și imagini cu Regina Maria a României, în contextul în care anul viitor se vor împlini 100 de ani de la turneul istoric efectuat de Regina Maria în SUA.
Oaspeților le-au fost oferite preparate culinare tradiționale și au fost promovate produsele românești aflate pe piața americană, precum vinuri Caii de la Letea, apă minerală și plată (Borsec) și produse alimentare românești distribuite de Mamtakim și Balkanica.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.