Comunicat de presă - Brigada Rutieră
DGPMB - BRIGADA RUTIERÃ
La data de 04.12.2025, în jurul orei 23:10, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier la intrarea în Pasajul Unirii.
Din primele informații, un tânăr în vârstă de 23 de ani a condus o motocicletă pe Bd. I. C. Brătianu, dinspre str. Colțea către Bd. Dimitrie Cantemir, iar când a ajuns la intrarea în Pasajul Unirii, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a surprins și accidentat un pieton, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, care se angajase în traversarea părții carosabile.
În urma accidentului de circulație, s-a intervenit pentru aplicarea manevrelor de resuscitare asupra pietonului, însă din nefericire medicii au declarat decesul acestuia.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat fiind 'zero'. Ulterior, a fost transportat la spital pentru acordarea ingrijirilor medicale, ocazie cu care i-au fost recoltate si probe biologice.
În continuare, polițiștii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.