logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Rețeaua Universităților de la Marea Neagră

Semnarea Acordului de Cooperare pentru promovarea inițiativelor legate de transformarea albastră și inteligentă - Blue & Smart Transformation

La data de 1 decembrie, 2025, a fost semnat la Brest, în Franța, Acordul de Cooperare pentru promovarea inițiativelor legate de transformarea albastră și inteligentă - Blue & Smart Transformation, dintre Rețeaua Universităților de la Marea Neagra (RUMN) și Tehnopolul Brest Iroise - Campus Mondial de la Mer (TBI-CMM).

Documentul a fost semnat de dl. Michel Gourtay, Președinte al TBI-CMM și de dl Prof. Univ. Dr. Eden Mamut, Secretar General RUMN, în prezența d-lui Fortune Pellicano, Vice Primar al Municipiului Brest.

Evenimentul a avut loc în cadrul programului vizitei de lucru efectuate de o delegație a RUMN la TBI-CMM, sub egida proiectului Blue Gates.

Delegația a inclus reprezentanți ai RUMN, membrii ai comunității de cercetare din domeniul acvaculturii și specialiști din întreprinderi de acvacultură și maricultură din România.

În perioada 01-03 decembrie, au fost organizate vizite de lucru și întâlniri cu specialiști de la IREMER, Institutul Național Politehnic Brest, ferme pentru creșterea moluștelor și stridiilor, întreprinderi specializate în servicii pentru implementarea proiectelor de valorificare a surselor energetice regenerabile din domeniul maritim.

Au fost identificate teme de interes comun și s-au definit proiecte prioritare de cooperare între specialiștii din Franța și Romania.

Proiectul Blue Gates - 'Consolidarea Transformării Albastre și Inteligente a Bazinului Mării Negre' (Empowering Blue and Smart Transformation of the Black Sea Basin), cu indicativul BSB00189, este finanțat în cadrul Programului (Interreg VI-B) NEXT pentru Bazinul Mării Negre.

Secretariatul Național Român al Rețelei Universităților de la Marea Neagră este partener la Proiect. Coordonarea este realizată de către Agenția de Dezvoltare pentru Estul Mării Negre (Turkiye) iar parteneriatul mai cuprinde Universitatea din Rize (Turkiye), Municipalitatea din Burgas (Bulgaria) și Universitatea Naționala Maritimă din Odessa (Ucraina). Valoarea totală a proiectului este de 1.401.686,28 euro, din care finanțarea nerambursabilă din partea Comisiei Europene este de 1.261.517,62 Euro.

Afisari: 121

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.