logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Deputat Raisa Enachi (neafiliat)

Parlamentul României
Camera Deputaților

COMUNICAT DE PRESÃ

Pentru dreptul fiecărui copil de a primi sprijinul cuvenit

Responsabilitatea pentru creșterea unui copil aparține ambilor părinți. Este o realitate simplă, dar pe care legea, și uneori chiar viața, o uită prea ușor. Niciun copil nu ar trebui să depindă de cât poate duce un singur om, iar niciun părinte nu ar trebui să rămână singur într-o luptă care ar trebui împărțită la doi.

Am depus în Parlament propunerea legislativă pentru înființarea Registrului Național al Debitorilor de Întreținere pentru Copii. A pornit dintr-o nevoie care se vede în ochii multor părinți epuizați, copleșiți, nevoiți să fie și mamă, și tată, și sprijin emoțional, și sprijin financiar, într-o lume care rareori le recunoaște eforturile. Este o inițiativă născută din realitate, nu din teorie, realitatea în care prea mulți părinți duc singuri ceea ce ar trebui să fie responsabilitatea a doi adulți.

Această inițiativă nu ar fi fost necesară dacă obligația de întreținere ar fi tratată, în mod real, ca o datorie de neocolit, dacă părinții care au această responsabilitate ar respecta ceea ce instanța a stabilit, iar copilul ar primi sprijinul care i se cuvine fără ca părintele care îl crește să fie nevoit să treacă prin proceduri complicate, costisitoare și consumatoare de timp, într-un moment în care fiecare resursă este deja direcționată către nevoile zilnice ale copilului.

Realitatea ultimilor ani ne arată însă un fenomen care nu mai poate fi ignorat, mulți părinți recurg la neplata intenționată, la declararea unor venituri nerealist de mici, la muncă nedeclarată, la ascunderea bunurilor sau la schimbarea frecventă a locului de muncă pentru a evita poprirea. Toate aceste practici sunt posibile pentru că statul nu dispune de un instrument capabil să urmărească, să coreleze și să verifice în timp util situația reală a persoanelor obligate la întreținere.

În paralel, părintele care rămâne cu copilul își trăiește viața într-un ritm care nu îi permite să se oprească nici măcar o zi. Între locul de muncă, școală, medic, cumpărături, teme, deplasări și încercarea de a menține o atmosferă stabilă acasă, timpul devine o resursă care se epuizează continuu, iar intrarea într-un proces de executare silită, cu drumuri, termene, costuri, dosare și proceduri succesive, devine pentru foarte mulți pur și simplu imposibil de gestionat.

Aproximativ 40% dintre obligațiile de întreținere stabilite de instanțe rămân neplătite sau sunt achitate sporadic, ceea ce înseamnă că mii de copii sunt privați de sprijinul care li se cuvine, iar mii de părinți sunt lăsați să se descurce singuri, în timp ce celălalt părinte își continuă viața fără nicio consecință, ca și cum răspunderea față de propriul copil nu ar exista.

Registrul Național al Debitorilor de Întreținere pentru Copii este construit tocmai pentru a răspunde acestei realități, printr-un sistem nepublic, clar și eficient, care centralizează datele relevante, permite urmărirea restanțelor, oferă instituțiilor posibilitatea de a acționa rapid și împiedică situațiile în care obligația legală poate fi evitată ani întregi, deși copilul are nevoie de sprijin acum, nu la finalul unor proceduri interminabile.

Măsurile prevăzute, verificări suplimentare la obținerea unui credit, limitarea accesului la adopție, tutelă sau alte forme de protecție a copilului, notificarea angajatorului, precum și posibilitatea instanței de a decide interdicția temporară de a părăsi țara atunci când există executare silită, nu sunt sancțiuni excesive, ci consecințe firești pentru o persoană care refuză să își îndeplinească obligația față de propriul copil, o obligație care ar trebui să fie prioritară în fața oricărei alte activități personale sau financiare.

Într-un sistem în care aproape jumătate dintre obligațiile stabilite de instanțe nu sunt respectate, devine evident că legislația actuală nu este suficientă și că statul are datoria să creeze un cadru în care responsabilitatea parentală să fie efectivă, verificabilă și imposibil de evitat.

Prin această inițiativă legislativă încercăm să reașezăm echilibrul acolo unde a fost pierdut, copilul trebuie să fie protejat, părintele care îl crește trebuie sprijinit, iar cel care își ignoră obligațiile trebuie să fie pus în situația de a răspunde pentru propriile decizii. Nu este o măsură împotriva cuiva, ci un pas necesar pentru ca un drept fundamental al copilului, dreptul la întreținere, să nu mai depindă de cât poate duce singur părintele rămas cu copilul, ci de capacitatea statului de a susține ceea ce instanța a stabilit.

Iar într-o perioadă în care vorbim foarte mult despre violența domestică și despre consecințele ei, dar aproape nimeni nu vorbește despre ceea ce se întâmplă după, despre anii în care mamele sau tații care ies din astfel de situații ajung să crească singuri copiii, fără sprijinul celuilalt părinte și fără sprijinul real al instituțiilor, această inițiativă devine nu doar necesară, ci urgentă, pentru că protecția copilului nu se oprește odată cu părăsirea unui mediu dificil, ci continuă în fiecare zi în care un singur părinte duce, în tăcere, întreaga responsabilitate.

Le mulțumesc colegilor care au înțeles importanța acestei propuneri, care au avut încredere în ea și au ales să o semneze încă de la depunere, pentru că sprijinul lor arată că, indiferent de diferențele politice, există momente în care interesul copilului poate și trebuie să fie deasupra oricărei alte priorități.

Sper ca toți colegii mei din Parlament să vadă ceea ce văd zilnic mii de părinți singuri și să sprijine această propunere legislativă, pentru că nu este un proiect politic și nu este o temă de partid, ci o obligație morală față de copiii României și față de părinții care fac tot ce pot pentru a le oferi o viață demnă.

Raisa ENACHI,
Deputat de Vaslui

Afisari: 115

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.