logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța

Universitatea Ovidius din Constanța celebrează Ziua Internațională a Antarcticii

Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează joi, 4 decembrie 2025, de la ora 14.00, un seminar științific dedicat Zilei Internaționale a Antarcticii.

Evenimentul este realizat în colaborare cu Universitatea Magellan din Punta Arenas, Chile, și se va desfășura atât fizic, în sala P23 din Corpul B al campusului universitar, cât și online, prin intermediul platformei Webex, la linkul: https://ovidius.webex.com/meet/daciana.sava.

În deschiderea manifestării, conf. univ. dr. Daciana Sava va susține prezentarea cu tema 'Antarctica - un continent uimitor'. Programul va continua cu intervențiile invitaților internaționali din cadrul programului Erasmus+, care vor susține prelegeri științifice de specialitate. Astfel, profesorul Nelso Patricio Navarro Martínez, Director al Departamentului de Științe Naturale și Resurse Naturale, Universitatea Magellan, Punta Arenas, va susține prelegerea 'Macroalgele din regiunea sub-antarctică și antarctică: realizări și provocări', iar profesorul Cristian Aldea Venegas, de la Laboratorul de Ecologie Funcțională (LEF-UMAG) a aceleiași universități, va prezenta 'Viața marină la marginea lumii: specii noi, expediții la latitudini sudice extreme și puterea datelor deschise despre biodiversitate'.

Celebrată la nivel internațional la data de 1 decembrie, Ziua Antarcticii marchează semnarea Tratatului Antarctic și reprezintă un prilej de promovare a cercetării și cooperării științifice dedicate celui mai îndepărtat și spectaculos continent al lumii.

Din 2013, FSNSA organizează anual manifestări dedicate acestei zile, menite să informeze studenții și publicul interesat despre importanța și specificul continentului Antarctic.

***

Nelso Patricio Navarro Martinez este biolog marin, absolvent al Universității din Concepcion-Chile și doctor al Universității din Sao Paulo (Brazilia). Activitatea sa de cercetare se concentrează pe algele din regiunile subantarctice și antarctice, taxonomia acestora, ecofiziologia, precum și impactul radiațiilor UV și al schimbărilor climatice asupra stadiilor incipiente ale algelor marine. Colaborează cu numeroase instituții științifice internaționale.

Cristian Aldea Venegas, profesor doctor și cercetător la LEF-UMAG, este specialist în biodiversitatea și biogeografia faunei bentonice antarctice și subantarctice. Are peste 60 de articole științifice publicate, numeroase lucrări de specialitate și este autorul a șapte cărți în domeniul științelor marine. A descoperit și descris cinci specii noi de moluște și crustacee.

Cabinetul Comunicare și Relația cu Presa al Universității Ovidius din Constanța

Afisari: 82

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.