Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PERSOANÃ CERCETATÃ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 39 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Video - https://youtube.com/shorts/UrR8cA3EqNw
Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul lunii noiembrie 2025, persoana cercetată ar procurat și deținut diferite cantități de substanțe cristaline din categoria drogurilor de mare risc, în scopul comercializării către consumatori, în județul Timiș.
În urma percheziției efectuate, la data de 28 noiembrie 2025, de către polițiști, la locuința acesteia, au fost descoperite și ridicate 23 de pungi conținând 11,5 kilograme de drog de mare risc (4-CMC), 29 de plicuri în interiorul cărora existau substanțe cristaline și vegetale, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea persoanei cercetate.
La data de 29 noiembrie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean al Județului Timiș și sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].