Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
În contextul 'Planului Național de Măsuri pentru Siguranța Rutieră a Pietonilor și Bicicliștilor în anul 2025' și al 'Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră 2025', polițiștii din cadrul IPJ Sibiu - Serviciul Rutier au desfășurat astăzi două activități educativ-preventive în cadrul unei unități de învățământ din orașul Cisnădie.
Pe parcursul activităților, polițiștii le-au prezentat elevilor următoarele:
* informații privind modul corect de traversare a drumului public sau de deplasare cu mijloace auto în calitate de pasager;
* recomandări privind utilizarea în siguranță a trotinetelor, bicicletelor și rolelor;
* noțiuni esențiale privind semnalizarea rutieră în zona școlii și din apropierea locuinței.
La eveniment au participat 44 de persoane, dintre care 24 de elevi din clasa pregătitoare, 18 elevi din clasa a V-a și 2 cadre didactice.
Pentru o mai bună înțelegere a regulilor de circulație, polițiștii au folosit laboratorul mobil de educație rutieră, iar participanților le-au fost oferite pliante, fișe de colorat și materiale de activitate adaptate vârstei.
Atașăm fotografii din timpul activităților.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.