Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Covasna
ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR PENTRU PREVENIREA ACCIDENTELOR RUTIERE
În perioada 26.11 - 01.12.2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În cadrul acestora, polițiștii au aplicat aproape 450 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, peste 112 au fost aplicate conducătorilor auto pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 82 de sancțiuni au fost aplicate pentru abateri ale bicicliștilor sau pietonilor.
Polițiștii au efectuat peste 420 de testări pentru consumul de alcool și droguri. În cadrul acțiunilor au fost reținute 65 de permise de conducere, dintre care 6 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 25 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Celelalte permise au fost reținute pentru alte tipuri de abateri.
Inspectoratul de Poliție Județean Covasna își reafirmă angajamentul de a acționa constant pentru creșterea siguranței rutiere și pentru reducerea numărului de accidente.
Astfel, în perioada 02-07 decembrie 2025, polițiștii desfășoară acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în rândul pietonilor, pentru prevenirea accidentelor în rândul acestora. Acțiunile urmăresc, totodată, creșterea gradului de conștientizare în rândul conducătorilor auto, cu privire la faptul că pietonii sunt o categorie vulerabilă în trafic, fiind nevoie de o atenție sporită pentru evitarea implicării în accidente rutiere.
INFRACȚIUNI LA REGIMUL CIRCULAȚIEI
La data de 29 noiembrie 2025, în jurul orei 09.00, polițiștii Biroului Rutier al Poliției Municipiuluui Sfântu Gheorghe au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani. În urma testării cu etilotestul s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea determinării îmbibației alcoolice. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În dimineața zilei de 30 noiembrie 2025, în jurul orei 09.45, polițiștii din Întorsura Buzăului au oprit, pe DN 10, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 44 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei, iar cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Marți, 2 decembrie 2025, în jurul orei 10.30, polițiștii din Târgu Secuiesc aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 17 ani. Acesta a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile ungare, dar care nu îi conferea dreptul de a conduce autovehicule în România.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
ACCIDENTE RUTIERE UȘOARE
La data de 29 noiembrie 2025, în jurul orei 17:25, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pe DN 11 B, în afara localitatății Sânzieni, la un eveniment rutier.
Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că în eveniment au fost implicate un autoturism și un vehicul cu tracțiune animală, acestea intrând în coliziune frontală.
În urma impactului, patru persoane aflate în atelaj au suferit răni ușoare, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Un alt accident rutier a avut loc la data de 30 noiembrie 2025, în jurul orei 11.10, pe strada Vânătorilor din Sfântu Gheorghe.
Din cercetările efectuate la fața locului a reieșit că șoferul unui autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, lovind gardul unui imobil. Cel aflat la volan, un bărbat de 39 de ani, a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a indicat că avea o alcoolemie de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma acestui eveniment au fost răniți ușor conducătorul auto și alte două persoane, pasagere în autoturism, toți trei fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
La data de 1 decembrie 2025, în jurul orei 11.40, polițiștii din Întorsura Buzăului au intervenit la un accident rutier petrecut pe DN 10, în satul Brădet.
Din cercetările efectuate a reieșit că în eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară care circulau în sensuri opuse, acestea intrând în coliziune, cel mai porobabil pe fondul nepăstrării unei distanțe laterale corespunzătoare între autovehiculele aflate în mers.
O persoană aflată în autoturism în calitate de pasager a fost rănită ușor în urma acestui eveniment. Conducătorii auto au fost testați cu etilotestul, iar rezultatele au fost negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii acestor evenimente, în cadrul unor dosare penale deschise pentru vătămare corporală din culpă.
Polițiștii atrag atenția că, pentru a evita implicarea în accidente rutiere, atenția sporită și respectarea normelor rutiere sunt esențiale. De asemenea, circulația rutieră în condițiile specifice sezonului rece necesită adoptarea unei conduite preventive în trafic din partea tuturor categoriilor de participanți - șoferi, pietoni, bicicliști.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.