logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Consiliul Național al Audiovizualului

Ședința publică a CNA din 03.12.2025

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a adoptat în ședința publică din data de 03.12.2025 o serie de decizii și măsuri menite să asigure respectarea legislației audiovizuale, respectiv: aplicarea de sancțiuni radiodifuzorilor care au încălcat prevederile legale și ordine de a acționa împotriva conținutului ilegal identificat pe marile platforme.

I. Sancțiuni aplicate posturilor de radio și televiziune

După analizarea rapoartelor întocmite de direcția Monitorizare ca urmare a sesizărilor primite, Consiliul a decis să sancționeze următoarele posturi:

Realitatea Plus cu amendă de 50.000 de lei pentru emisiuni difuzate în zilele de 04 și 05.11.2025 în cadrul cărora nu s-a ținut cont de prevederile art. 43 alin. (1), (2), și nici de cele ale art. 82 alin. (1) lit. a) și b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Raportul de monitorizare cuprinde ediții din 04.11.2025 ale emisiunilor Realitatea de la 11:00, Breaking news (de la ora 12:00); Tunurile, pe politicieni! (ora 15:00), Daytime News (ora 17:00), precum și ediția din 05.11.2025 de la ora 12:00 a emisiunii 'Breaking news'. Titluri afișate pe ecran: 'Vicepremierul lui Bolojan, zeci de milioane la propaganda', 'Acuzații: Fonduri deturnate de Oana Gheorghiu, unde s-au dus banii'; Exclusiv: Traseul banilor la vicepremierul lui Bolojan'. Afirmații din emisiuni: 'Vorbim inclusiv despre Asociația Dăruiește Viață, în care știm foarte bine, aceasta a avut o implicație majoră. (...) rapoartele întocmite pentru venituri și cheltuieli din partea asociației care au condus până la numirea ei în această funcție-cheie din statul român nu explică transparent cum s-ar fi cheltuit acești bani. (...) Nici măcar cheltuielile salariale nu sunt transparentizate în cadrul asociației, extrem de important de precizat. Astfel, nu se poate justifica cum au fost cheltuiți acești bani în decursul acestui timp. (...) este important de precizat că zeci de milioane de euro au ajuns în conturile unor influenceri care au atacat dur mișcarea suveranistă, spun surse pentru Realitatea Plus. De asemenea, din documentele pe care le-am studiat nu se justifică nici măcar un leu, nici măcar o sumă de bani care a fost oferită ca donație și ulterior nu avem certitudinea că a plecat către un caz concret sau către alte cazuri sociale'; 'Fiecare dintre noi dona câte 2 euro pe lună pentru respectiva asociație, asta înseamnă 7500 de oameni care donau 2 euro doar ca să plătească salariile celor două doamne'; 'Rapoartele întocmite pentru veniturile și cheltuielile asociației pe care a condus-o doamna Oana Gheorghiu până la numirea ei în funcția-cheie în statul român nu explică transparent cum au fost direcționate donațiile primite de la oameni de bine. Sursele Realitatea Plus spun că zeci de milioane de euro ar fi fost direcționate către artiști care au atacat dur mișcarea suveranistă'; 'Chiar pe site-ul fundației, unde găsim rapoartele de activitate anuale, nu sunt justificate sumele de bani cheltuite. Nu se precizează clar în niciun raport unde au ajuns banii donați de români pentru cauze caritabile';

România TV cu somație publică pentru emisiunea informativă 'Știrile România TV' din data de 07.11.2025, pentru nerespectarea prevederilor art. 43 alin. (2) din Codul audiovizualului, potrivit cărora 'În cazul în care acuzațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiții nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiași program în cadrul căruia s-au făcut acuzațiile. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt'. Printre titlurile afișate pe ecran s-au regăsit: 'Cristina Trăilă i-a dus personal pe Barbu și Bogos la Bolojan; Trăilă și Barbu de la Vaslui conduceau Guvernul'.

II. Decizii privind Ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal

În aceeași ședință, după analizarea rapoartelor întocmite de Direcția Monitorizare ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite, Consiliul a hotărât să emită decizii privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal pentru încălcări ale legislației audiovizuale privind informarea corectă, prezentarea apologetică a regimurilor totalitare, manifestări antisemite, comunicări comerciale audiovizuale, după cum urmează:

- materiale audiovizuale care încalcă prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 ['Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor'], încărcate pe platforma:

Facebook: 5 materiale identificate pe conturile: Andreea Negosanu (2), Ionut Magadan, Ovidiu Dragos Argesanu, Bogdan Lupea - în acest caz s-a constatat și încălcarea prevederilor art. 52 alin. (1) din Cod);

- materiale audiovizuale care încalcă prevederile art. 52 alin. (1) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual [' Sunt interzise în programele audiovizuale prezentarea apologetică, negarea și/sau ducerea în derizoriu a regimurilor totalitare, nazist și comunist, a autorilor crimelor și abuzurilor acestor regimuri, precum și denigrarea victimelor acestora'], identificate pe:

TikTok: 2 materiale postate pe contul Camaradul pe ecran având afișată mențiunea: 'Am găsit în viața politică o mocirlă de corupție și fărădelege' Corneliu Z. Codreanu', respectiv, 'Legionarul trebuie să fie gata să moară oricând pentru credință și pentru Țară.' Ion Moța'. În acest caz, Consiliul a decis să transmită și o adresă către platformă pentru verificarea întregului cont;

Instagram: material postat pe contul Eduard Nicu Ionitaelli, care prezintă un grup de persoane care înaintează în coloană, în timp ce sunt biciuite de alte persoane îmbrăcate în uniforme, însoțit de textul 'TÃCEREA TAXELOR Doar în România Actorul principal: Poporul român';

YouTube: 1 material din contul utilizatorului Abel Dimitriev, cu titlul 'Suntem echipa morții';

- material audiovizual care nu respectă dispozițiile art. 51 alin. (2) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual '['Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe'], identificat pe:

Facebook profilul Obștea Liberă - pentru acest cont, Consiliul a decis și transmiterea unei adrese către platformă pentru a se verifica dacă întregul cont respectă termenii și condițiile acesteia;

- material audiovizual care încalcă prevederi ale legislației referitoare la Comunicări comerciale audiovizuale, respectiv art. 153 alin. (1) din Cod: 'Sunt interzise difuzarea de publicitate și teleshopping pentru medicamente, tratamente medicale, produse homeopate, dispozitive medicale sau suplimente alimentare prezentate sau recomandate de personalități ale vieții publice, culturale, științifice, sportive ori de alte persoane care, datorită celebrității lor, pot încuraja consumul acestor produse sau tratamente, precum și promovarea farmaciilor prin asocierea acestora cu promoții la medicamente, tratamente medicale, produse homeopate, dispozitive medicale sau suplimente alimentare':

Facebook material identificat pe contul Daniel Buzdugan.

Tipuri de încălcări identificate

Tip de încălcare - Prevederi legale încălcate - Număr materiale identificate pe platformele

Informare incorectă - Art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului - Facebook - 5 materiale

Prezentarea apologetică a regimurilor totalitare - Art. 52 alin. (1) din Codul audiovizualului - TikTok - 2 materiale, Instagram - 1 material, YouTube - 1 material

Antisemitism - Art. 51 alin. (2) din Codul audiovizualului - Facebook - 1 material

Comunicări comerciale interzise - Art. 153 alin. (1) din Codul audiovizualului - Facebook - 1 material

Textele integrale ale Deciziei de sancționare și ale Ordinelor de a acționa împotriva conținutului ilegal vor fi disponibile pe site-ul oficial al CNA, www.cna.ro, în secțiunea dedicată, după redactare și după comunicarea acestora către părțile vizate.

Serviciul Comunicare și Relații Publice

Afisari: 289

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.