Comunicat de presă - Brigada Rutieră
La data de 02.12.2025, în jurul orei 22:10 Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 despre producerea unui accident rutier pe Calea Văcărești, sector 4, în care au fost implicate 5 autovehicule.
Din datele existente la acest moment, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 20 de ani, care se deplasa pe Calea Văcărești dinspre Șoseaua Mihai Bravu către Șoseaua Olteniței, când a ajuns în dreptul imobilului nr. 338, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autovehicul, condus de o femeie în vârstă de 58 de ani, care se deplasa pe același sens de mers.
Din impact, cel de-al doilea autovehicul a fost proiectat în alte două autovehicule, conduse de un bărbat în vârstă de 52 de ani și un bărbat în vârstă de 33 de ani, care se aflau pe același sens de mers, precum și într-un autovehicul ce se afla staționat în parcarea amenajată din proximitatea imobilului cu nr. 338.
În urma impactului, o femeie în vârstă de 58 de ani, care conducea unul dintre autovehiculele implicate, a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul în vârstă de 52 de ani și 'zero' pentru ceilalți conducători auto implicați.
În continuare se efectuează cercetări de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului rutier.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.