logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - TVR

TVR, de Ziua Națională: transmisiuni speciale, parade militare, spectacole și producții dedicate identității românești

1 Decembrie la Televiziunea Română - acoperire completă a ceremoniilor din București și din Alba Iulia, ediții speciale la TVR 1, TVR 2 și TVR INFO, precum și spectacole și documentare care celebrează istoria, valorile și cultura națională, la TVR 3, TVR INFO și TVR INTERNAȚIONAL.

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Televiziunea Română oferă publicului o serie de programe speciale ce includ transmisiuni în direct ale ceremoniilor militare din București și Alba Iulia, ediții speciale, concerte, documentare în premieră și spectacole dedicate identității culturale românești. În calitate de serviciu public, TVR își reafirmă rolul de a reflecta cele mai importante momente din viața națiunii, oferind o acoperire profesionistă și completă a evenimentelor de 1 Decembrie.

De la parade militare spectaculoase la concerte, documentare și producții speciale, TVR invită publicul să trăiască Ziua Națională cu emoție și respect pentru trecut, prezent și viitor. Televiziunea Română continuă să fie, și în acest an, martor și partener al tuturor momentelor importante care definesc destinul României.

Parada militară de la Arcul de Triumf - LIVE la TVR 1, TVR INFO, TVR MOLDOVA și TVR INTERNAȚIONAL

Luni, 1 decembrie, de la ora 10.00, românii sunt așteptați la o ediție specială în care vor urmări în direct parada militară de la Arcul de Triumf, unde vor defila peste 2.900 de militari, 220 de transportoare blindate, tancuri și sisteme de rachete, precum și 45 de aeronave care vor survola Capitala. Pentru prima dată, vor intra în coloană autolaboratoarele criminaliștilor, alături de dronele utilizate în misiunile de stingere a incendiilor din Delta Dunării.

Transmisiunea va fi comentată de Adelin Petrișor, jurnalist al Știrilor TVR, și colonelul Cristian Popovici, șeful Direcției de Informare și Relații Publice a MApN.

Ca în fiecare an, TVR este broadcaster oficial, furnizând semnal tuturor televiziunilor comerciale. Urmărim în direct parada militară pe TVR 1, TVR INFO, TVR MOLDOVA și TVR INTERNAȚIONAL.

'Românii vor vedea pe sub Arcul de Triumf peste 2900 de militari și în jur de 220 de transportoare blindate, tancuri, sisteme de rachete. Dacă vremea va fi frumoasă, la verticală Pieței Arcului de Triumf vor trece 45 de avioane și elicoptere. La Paradă vor participa și 240 de militari străini, din țări NATO și Moldova. Pentru mine, transmisiunea Paradei este mereu ceva deosebit, deși comentez acest eveniment pentru TVR din 2010. Vă aștept, ca în fiecare an, la Televiziunea Română, unde Parada se vede cel mai bine.', a declarat Adelin Petrișor.

De la ora 14.00, TVR INFO transmite în direct parada militară de la Albă Iulia, în care vor defila peste 1.000 de militari, vehicule de luptă, aeronave F16 și elicoptere. Telespectatorii vor fi alături de Vlad Ungar (TVR INFO) și Daniela Danilov (TVR MOLDOVA), care vor prezenta atmosfera din Capitala Unirii, pe bulevardul '1 Decembrie 1918'.

'Noi suntem români !' - tradiție și spectacol la TVR 1 și TVRi

De la ora 14.30, TVR 1 și TVR Internațional transmit în direct de la Sibiu spectacolul extraordinar 'Noi suntem români !', prezentat de Iuliana Tudor. Un eveniment emblematic al Zilei Naționale, spectacolul reunește și anul acesta artiști de marcă ai folclorului românesc: Nicolae Furdui Iancu, Laura Lavric, Niculina Stoican, Mariana Anghel, Dumitru Teleagă, Tudor Furdui Iancu, alături de invitatul special - Loredana.

Atmosferă va fi completată de Ansamblul Folcloric Profesionist 'Cindrelul - Junii Sibiului' și de acompaniamentul Orchestrei 'Lăutarii' din Chișinău, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros.

'De 15 ani, în zi de mare sărbătoare, aducem în casele românilor tradițiile, cântecele și bucuria acestei țări. 'Noi suntem români!' este o celebrare a identității naționale și o promisiune că valorile noastre vor merge mai departe. Vă aștept cu drag la TVR', spune Iuliana Tudor.

Documentar în premieră la TVR 2: 'Iuliu Maniu - părintele Marii Uniri și luptă pentru libertate'
Luni, 1 decembrie, de la ora 9.20, sub genericul Duminica filmului românesc, TVR 2 a programat filmul istoric 'Ecaterina Teodoroiu', în regia Dinu Cocea, cu Stela Furcovici, Ion Caramitru și Amza Pellea în rolurile principale.
De la ora 13.30, telespectatorii se vor bucura de Gală Centenar 'Vasile Veselovski', un omagiu adus unuia dintre cei mai prolifici compozitori ai muzicii ușoare românești. Evenimentul, prezentat de Octavian Ursulescu, reunește artiști de renume: Aurelian Temișan, Corina Chiriac, Nico, Adrian Daminescu, Marius Bălan, Alina Mavrodin Vasiliu, Adina Sima și Alexandra Penciu.
'Muzica lui Vasile Veselovski este parte din patrimoniul melodic al României. Fiecare șlagăr trezește emoții și amintiri. Este o bucurie să prezentăm o gală aniversară dedicată unui creator care a lăsat o moștenire muzicală de neprețuit', spune Octavian Ursulescu.

Tot la TVR 2, de la ora 16.10, telespectatorii pot urmări în premieră documentarul 'Iuliu Maniu: părintele Marii Uniri și luptă pentru libertate', o producție 2025 realizată de Imbold Media și regizată de Mihai Bădescu. Filmul explorează destinul uneia dintre cele mai importante personalități ale României moderne, de la rolul său în Marea Unire până la confruntarea cu regimurile totalitare și moartea tragică în închisoarea de la Sighet.

Sărbătoarea de 1 Decembrie la TVR 3

Programul zilei de sărbătoare începe de la ora 9.00, cu documentarul 'Poetul Grigore Vieru - Poetul neamului'. De la ora 11.00, în ediția specială 'Ziua Națională a României', transmisă în direct și în simulcast cu TVR Iași, telespectatorii sunt invitați la manifestațiile organizate cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Ceremonia se va desfășura în Piața Palatului Culturii, pe Bulevardul Anastasie Panu: va avea loc depunerea de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor din fața Palatului Culturii, în semn de omagiu față de făuritorii unității naționale. De asemenea, ne vom bucura să urmărim o paradă militară susținută de efectivele MApN.

De la ora 15.00, telespectatorii TVR 3 pot viziona documentarul 'Vis de aur, coroana de oțel' (realizat de Studioul teritorial Iași), despre pașii istorici care au fost urmați pentru unirea tuturor provinciilor românești în granițele aceluiași stat.

La ora 19.00, spunem 'La mulți ani, România !', într-o transmisiune directă de la Timișoara. De Ziua Națională a României, TVR Timișoara transmite în direct evenimentele din Piața Operei din Timișoara, unde vor concerta 'Zdob și Zdub', 'Ansamblul Timișul' și mulți alți invitați iubiți de timișoreni.

Transmisiuni directe, documentare și ediții speciale de 1 Decembrie, la TVR INFO

De Ziua noastră Națională, postul de știri al Televiziunii Române ne va ține la curent de-a lungul întregii zile cu manifestările și evenimentele desfășurate pe tot cuprinsul țării. Transmisiunile directe cuprinzând paradele militare de la București și Alba Iulia, edițiile speciale ale programelor 'Matinal', 'Frontul, 'Prim-plan', precum și documentarele programate ne reamintesc că Ziua Națională este un prilej de bucurie și mândrie, dar și un moment de luciditate în care ne punem întrebări esențiale.
Noi suntem România, indiferent unde trăim. Dar unde ne aflăm, de fapt, ca societate ? Suntem mai înțelepți decât ieri ? Am învățat ceva din greșelile repetate ani la rând ? Ștefan Onică și invitații săi vor încerca să răspundă acestor întrebări în ediția specială 'Prim plan' din 1 decembrie, ora 21.00, la TVR INFO.

1 Decembrie la TVR CULTURAL: O zi în care MUZICA spune povestea României
Sub sloganul #AlegeValoarea, care ne conectează cu vechiul TVR CULTURAL, dar și cu viitoarea aniversare TVR70, postul cultural al TVR ne propune o serie de dezbateri pe diferite subiecte actuale, care să ne ofere repere ale relevanței și importanței accesului la cultură într-o societate frământată. Pornim de la muzică, trecem prin teatru, film, literatură și coregrafie, alternăm cu fragmente din recitaluri de muzică de diferite genuri și un fragment din spectacolul DinDor'NdoR cu Teatrul de Balet din Sibiu, în coregrafia lui Gigi Căciuleanu, pe muzica compusă de Dan Dediu.

De 1 Decembrie, când România își celebrează identitatea, iar TVR CULTURAL își serbează propria zi de naștere, telespectatorii sunt invitați să trăiască o experiență în care muzica devine sărbătoare, memorie și emoție. Simfonia a IX-a de Beethoven, în interpretarea Orchestrei Române de Tineret, deschide ziua, de la ora 12.00, iar de la ora 13.45, urmează o selecție de bisuri din Festivalul Internațional 'George Enescu' 2025. Trei muzicieni români care cuceresc scenele lumii - Andrei Oniță, Alexandra Dariescu și Daniel Ciobanu - readuc pe ecran strălucirea momentelor lor de grație, fragmente de vulnerabilitate și bucurie deplină. De la ora 15.05, puteți urmări Gala 'Tinere Talente' 2022, cu Zoli Toth și bursierii programului, dar și emoția lui Yasmin Levy pe scena Operei Naționale București sub bagheta dirijorului Daniel Jinga. Programul va fi completat de poezia Alexandrei Ușurelu alături de Camerata Regală, dirijată de Constantin Grigore și producția 'Luiza Zan Symphonic', înregistrată în acest an la Sala Radio.

Afisari: 233

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.