Comunicat de presă - Poliția Română
URMÃRIȚI INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARÃ DE POLIȚIȘTI
În perioada 26 - 27 noiembrie 2025, Poliția Română a adus în țară 4 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate.
Polițiștii au adus în țară o femeie, de 36 de ani, din Iași, urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Aceasta a fost adusă din Spania, având emis pe numele său, de către Tribunalul Iași, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 11 luni.
De asemenea, a fost adus în țară un bărbat, de 25 de ani, din Mehedinți, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost adus din Italia, având emis pe numele său, de către Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani.
Totodată, a fost adus în țară un bărbat, de 41 de ani, din Dolj, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie. Acesta a fost adus din Spania, având emis pe numele său, de către Judecătoria Craiova, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și 2 luni.
În aceeași perioadă, a fost adus în țară un alt bărbat, de 31 de ani, din Ucraina, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Judecătoria Târgu Bujor, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an.
Persoanele în cauză au fost introduse în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.