Comunicat de presă - Primăria Sectorului 3
Poliția Locală Sector 3 continuă acțiunile de sancționare pentru construcțiilor neautorizate din zona retrocedată a Parcului IOR
Poliția Locală Sector 3 a aplicat încă două sancțiuni contravenționale, fiecare în valoare de 10.000 de lei, organizatorilor târgului neautorizat amplasat pe terenul retrocedat din Parcul IOR.
Astfel, numărul total al amenzilor aplicate în acest caz ajunge la trei sancțiuni a câte 10.000 de lei, ca urmare a nerespectării a legislației privind disciplina în construcții și organizarea evenimentelor.
Noile sancțiuni au fost dispuse după ce echipele Serviciului Disciplina în Construcții au constatat că, în ciuda măsurilor inițiale de oprire a lucrărilor și obligației de desființare a structurii metalice, organizatorii au continuat să efectueze intervenții în zonă fără avizele și autorizațiile prevăzute de Legea nr. 50/1991.
Pe lângă aplicarea amenzilor, Poliția Locală Sector 3 menține măsurile dispuse anterior:
- Oprirea totală a lucrărilor.
- Obligația de desființare a construcției neautorizate.
- Interdicția desfășurării de activități comerciale sau de divertisment până la intrarea în legalitate.
Primăria Sectorului 3 și Poliția Locală subliniază faptul că vor continua să verifice permanent zona și să sancționeze fiecare acțiune contravențională a organizatorilor.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.