Comunicat de presă - Senat
25 de ani de la înființarea CNSAS
Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, președintele Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senatul României, senator Gl. (r) prof. dr. Mircia Chelaru, transmite un mesaj de apreciere dedicat unei instituții care, timp de un sfert de secol, a lucrat în slujba adevărului și a memoriei democratice.
Deschiderea arhivelor fostei Securități a reprezentat unul dintre cele mai importante acte de reparație morală ale societății românești de după 1989. Prin activitatea CNSAS, generații întregi au putut înțelege mecanismele poliției politice comuniste, iar numeroși cetățeni și-au recuperat demnitatea prin accesul la propriul dosar.
'CNSAS a oferit României un instrument esențial pentru cunoaștere și pentru maturizarea conștiinței civice. Un sfert de secol de activitate înseamnă perseverență, rigoare și responsabilitate față de adevărul istoric', se arată în mesajul oficial transmis instituției.
Senatul României subliniază importanța continuării acestei misiuni și reafirmă sprijinul pentru accesul liber la informație, pentru consolidarea transparenței și pentru protejarea drepturilor fundamentale ale omului.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.