logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Sectorului 3

Poliția Locală Sector 3 a aplicat încă două amenzi, pe lângă sancțiunea de 10.000 lei anunțată anterior, pentru un târg de sărbători neautorizat în zona retrocedată din Parcul IOR

Direcția Generală de Poliție Locală Sector 3 a aplicat astăzi încă două sancțiuni contravenționale, fiecare în valoare de 10.000 de lei, pentru amplasarea ilegală a unui cort și a unui carusel pe suprafața retrocedată din zona Parcului Alexandru Ioan Cuza (IOR).

Aceste sancțiuni se adaugă amenzii inițiale de 10.000 de lei anunțate anterior printr-un comunicat de presă, toate fiind parte din aceeași serie de nereguli constatate la așa-numitul 'târg de Crăciun/ parc de distracții'organizat fără forme legale.

În urma verificărilor în teren, polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții au identificat atât construcția metalică neautorizată pentru care a fost aplicată prima amendă, cât și cele două structuri suplimentare - cortul și caruselul - instalate fără autorizație de construire conform Legii nr. 50/ 1991 și fără avizele și acordurile necesare pentru organizarea unui eveniment de acest tip.

Pentru toate aceste fapte au fost dispuse măsuri de oprire a lucrărilor, precum și obligația desființării construcțiilor neautorizate, în condițiile legii. Organizatorii au fost somați să nu demareze activități comerciale sau de divertisment până la intrarea în legalitate, prin obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor prevăzute de legislația în vigoare.

Primăria Sectorului 3 și Poliția Locală Sector 3 își reafirmă angajamentul de a proteja spațiile verzi și zonele de recreere și fac apel la cetățeni să semnaleze orice lucrări sau construcții suspecte pe domeniul public ori în vecinătatea parcurilor, la Dispeceratul Poliției Locale - 021.9543 sau prin canalele online ale instituției.

Zona retrocedată din Parcul IOR

Zona pe care a fost anunțat târgul de sărbători face parte din suprafața de aproximativ 12 hectare retrocedată în anul 2005 din Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR), în baza Legii nr. 10/2001.

Terenul este situat între bulevardele Liviu Rebreanu, Nicolae Grigorescu, strada Constantin Brâncuși și malul lacului, aflându-se în proprietatea Mariei Cocoru, în urma unui proces de retrocedare intens contestat de societatea civilă și o parte a autorităților.

În ultimii ani:
Prefectura Capitalei a atacat retrocedarea în instanță, un raport oficial semnalând posibile semnături false și aplicarea greșită a legii în procedura de restituire.

DNA investighează modul în care a fost retrocedată suprafața, ca urmare a plângerilor formulate de cetățeni și organizații civice.

Pe teren au avut loc repetate defrișări și incendieri ale vegetației, sancționate de autoritățile de mediu cu amenzi de ordinul milioanelor de euro.

Deși terenul se află în prezent în proprietate privată și în litigiu, el rămâne parte integrantă din peisajul Parcului IOR și din viața comunității din Sectorul 3.

În acest context, Primăria Sectorului 3 și Poliția Locală Sector 3 vor continua să intervină prompt ori de câte ori constată lucrări sau activități neautorizate.

Serviciul Presă
presa@primarie3.ro

Afisari: 242

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.