Comunicat de presă - Centrul de Resurse Juridice
Scrisoare deschisă: Nu ignorați realitatea muncitorilor migranți!
Centrul de Resurse Juridice (CRJ) și Asociația pentru Migrație, Bunăstare și Apartenență (AMBA) ridică un semnal de alarmă cu privire la modificările legislative privind muncitorii migranți care urmează să fie puse în transparență. Ne arătăm îngrijorarea cu privire la faptul că, în procesul de elaborare, societatea civilă nu a fost invitată sau i-a fost refuzat accesul la consultări. Procedura în sine nu a respectat principiile transparenței și consultării publice, limitându-se la întâlniri cu reprezentanți ai mediului privat sau academic. Din acest motiv, dar și pe baza informațiilor apărute recent în spațiul public cu privire la eventualele modificări, avem serioase dubii că noile prevederi vor reflecta cu adevărat nevoile și urgențele muncitorilor migranți din țara noastră. Mai mult decât atât, considerăm îngrijorătoare declarația din presă conform căreia modificările vor intra în vigoare la data de 1.01.2026, deși procesul de consultare nu este finalizat.
România este depozitara multor probleme structurale semnalate de muncitorii migranți, iar experiența noastră directă, completată de interacțiunile cu IGI, ITM și instanțele de judecată, evidențiază necesitatea unor intervenții urgente legislative care să protejeze efectiv drepturile persoanelor vizate. Pe lângă sprijinul direct, documentarea și acțiunile întreprinse în instanță de CRJ în ultimul an, numeroase cazuri semnalate de jurnaliști și mediatizate au evidențiat abuzuri și încălcări ale drepturilor muncitorilor migranți, însă aceste realități nu se reflectă în legislația actuală și ne dorim ca prin aceste propuneri legislative să fie remediat acest aspect.
Din declarațiile publice ale domnului Ciprian Văcaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, nu rezultă că aceste abuzuri, precum și multe altele încă nedocumentate de presă, dar constatate frecvent de societatea civilă, au fost luate în considerare sau integrate în eventualele propuneri legislative, ridicând îngrijorări serioase cu privire la protecția efectivă a drepturilor migranților în România. Până în prezent, legislația adoptată a reflectat preponderent interesele mediului privat, cu accent pe protecția angajatorilor, și doar marginal drepturile muncitorilor migranți.
Amintim necesitatea ca orice modificare legislativă care vizează muncitorii migranți să se bazeze pe o politică publică riguroasă, care include date statistice, analiza costurilor și evaluarea concretă a cazurilor apărute în spațiul public. Ministerul Muncii nu trebuie să rateze oportunitatea de a susține consultări reale cu societatea civilă, dincolo de întâlnirile avute cu mediul privat, ținând cont de întreaga disponibilitate de dialog și participare la o eventuală dezbatere publică de care dispunem.
Ținând cont de toate cele de mai sus, enunțăm în continuare în scrisoarea noastră o serie de aspecte fundamentale care nu mai pot fi amânate sau ignorate și trebuie cuprinse în eventualele modificări legislative.
Statul român are obligația, derivată din convențiile internaționale și din propria legislație, să respecte demnitatea muncitorilor migranți non-UE, ceea ce include protecția împotriva exploatării, accesul egal la justiție și condiții de muncă echitabile. Consolidarea garanțiilor juridice pentru muncitorii migranți prin reforme la nivel național este necesară și urgentă pentru a preveni transformarea acestor persoane în 'victime colaterale ale vidurilor legislative'.
Cerem respectuos instituțiilor destinatare să ia act de prezentele solicitări documentate solid de societatea civilă și presa independentă și să acționeze în vederea respectării drepturilor omului.
Scrisoarea este disponibilă aici: https://www.crj.ro/scrisoare-publica-nu-ignorati-realitatea-muncitorilor-migranti/
GEORGIANA BÃDESCU
Centre for Legal Resources (CLR)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.